"Vad foamea unora care au fost in guvernul Emil Boc si care au fost goniti de acolo, de la guvernare, de oameni, care acum vor sa vina inapoi, s-o ia de la capat, cu ceea ce au facut in 2010-2011. Cred ca obligatia noastra este sa-i aparam pe oameni de cei care i-au nenorocit in 2010-2011, din functiile pe care le ocupau in guvernul Boc", a declarat presedintele PSD, citat de Mediafax.

El a precizat ca la sedinta vor fi discutate problemele privind schimbarea Constitutiei, a sistemului electoral, a legii de finantare a partidelor, prioritatile de guvernare, cum ar fi cresterea locurilor de munca, salarii si pensii, precum si proiectele politice pentru 2015. "In baza discutiilor pe care le-am avut deja in CEx, a votului majoritar din Parlament din 15 decembrie, e foarte clar ca oamenii ne-au votat ca sa guvernam, ca am guvernat bine in acesti ani si ca vom guverna si mai bine in 2015-2016 si cred ca obligatia noastra, si fata de cei care ne-au votat, si fata de cei care nu ne-au votat, este sa guvernam bine", a mai spus presedintele PSD.

Ponta a adaugat ca PSD se pregateste pentru alegerile locale si legislative din 2016 si ca orice "cetatean al Romaniei a vazut capacitatea de a guvernare cat mai bine"a formatiunii social-democrate.