Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, aflat in arest la domiciliu, a venit la DNA, miercuri, pentru a da noi declaratii in dosarul Microsoft, potrivit unor surse judiciare. Sursele citate au precizat ca Gabriel Sandu discuta de mai multe ore cu procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru a aduce noi lamuriri in dosarul Microsoft.

Gabriel Sandu le-ar fi spus procurorilor ca el a aflat, in prima parte a anului 2009, ca pentru finantarea PDL si a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme ce colectau fonduri din companii inregistrate in jurisdictii internationale, iar de aceste operatiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregatite si de incredere, "care reprezinta interesele unor corporatii", declaratiile fiind prezentate in documente citate de televiziunea Antena 3. "Pana la finalul anului 2009, am aflat si inteles exact aceste mecanisme. Sunt reale, eficiente si bine structurate, iar sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obtinuti prin metode ilegale", le-ar fi spus Sandu procurorilor.

"Personal, dar raportat la derularea actiunilor electorale si complexitatea lor, am executat mereu indicatiile care mi-au fost transmise de la partid, PDL, iar urmatoarele persoane imi comunicau destinatiile utilizarii banilor: Emil Boc, prim-ministru, Vasile Blaga, ministru si seful campaniei electorale, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, dar si Alin Albu, trezorierul si administratorul PDL, impreuna cu staff-ul sau", ar fi declarat Gabriel Sandu in fata procurorilor DNA.

Conform sursei citate, imediat dupa numirea la Ministerul Comunicatiilor, Gabriel Sandu ar fi avut o discutie atat cu persoanele din conducerea PDL pe plan national, cat si cu sefii catorva organizatii judetene ale partidului, intre care George Scripcaru (PDL Brasov), Gheorghe Stefan (PDL Neamt), Florian Aurelian Popescu (PDL Dambovita), Roberta Anastase (PDL Prahova) si Cezar Preda (PDL Braila).

"Din discutiile purtate s-a desprins ideea ca trebuie sa fiu foarte atent si sa le ascult sfaturile, ca pe anumite functii-cheie din minister sa punem oameni de incredere si sa-i sprijinim, insa am realizat ulterior ca aceste numiri vizau multiple functii din administratia publica, dar si parlamentari si europarlamentari. Pentru asta asteptarile liderilor politici ai PDL era sa sprijin campaniile electorale", ar mai fi spus Sandu, conform documentelor citate de Antena 3.

Astfel, potrivit sursei mentionate, toate cheltuielile si obligatiile cu acest scop ar fi fost facute sub presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv de Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu si Gheorghe Stefan.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, ca, Emil Boc si Vasile Blaga nu au fost citati, pana in prezent, pentru a fi audiati in dosarul Microsoft, in care este pus sub invinuire Gabriel Sandu. De asemenea, DNA a aratat, intr-un raspuns transmis la solicitarea Mediafax, ca Roberta Anastase, Radu Berceanu si Adriean Videanu nu au nicio calitate procesuala in dosarul Microsoft.

Sandu ar mai fi spus ca asumarea acestor obligatii viza conditionarea pentru mentinerea sa in functia de ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale.

"In acest context al presiunilor executate asupra mea, pentru acoperirea de indata a unor obligatii financiare necesare campaniilor electorale din 2009, sau nu existau fonduri dinainte pregatite de partid sau persoanele ce sustineau colectarea de bani, m-am intalnit separat cu fiecare in parte si la initiativa unora dintre ei cu domnii Gheorghe Stefan si Dorin Cocos", ar mai fi declarat Gabriel Sandu la audieri.

Fostul ministru sustine ca Gheorghe Stefan si Dorin Cocos i-ar fi oferit o varianta in rezolvarea deficitului, promitand ca-i vor garanta asigurarea din surse proprii, dar temporar, a contributiei sale la cele doua campanii din anul 2009.

"Imi amintesc ca fiecare imi oferea un sprijin de aproximativ 2 milioane de euro. In schimb imi solicitau sa obtin semnaturile necesare aprobarii HG nr. 460/2009, pentru aprobarea achizitiei licentelor Microsoft necesare in perioada 2009 - 2012, precum si sa obtin bugetarea aferenta derularii contractului", ar mai fi spus Gabriel Sandu.

Fostul ministru ar fi adaugat ca intrucat erau de onorat obligatii financiare inca din anul 2009, suma respectiva s-a distribuit in trei parti. Prima parte ar fi fost obligatiile restante, inclusiv compensari ale unor imprumuturi si cheltuieli aferente campaniei din anul 2008 si a celor parlamentare. Cea de-a doua parte ar fi reprezentat obligatii pentru europarlamentarele din mai - iunie 2009, in timp ce partea a treia au fost obligatii pentru campania prezidentiala din 2009, "poate cea mai scumpa dintre toate, deoarece sumele de bani s-au distribuit atat pentru campania proprie a presedintelui Traian Basescu, cat si pe cea a PDL-ului pentru Presedinte", ar mai fi spus Sandu.

Potrivit informatiilor aparute in presa, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, in sustinerea solicitarii sale de plasare in arest la domiciliu, ca pe intreaga durata a mandatului sau de ministru al Comunicatiilor ar fi finantat lunar PDL cu sume insumand aproximativ 300.000 de euro.

El ar mai fi sustinut ca i-ar fi inmanat acesti bani direct sefului sau, premierul de la acea vreme, Emil Boc.
Fostul premier Emil Boc a neagat ca ar fi primit bani de la Gabriel Sandu drept finantare pentru PDL, asa cum presa a relatat ca ar fi declarat Sandu in fata anchetatorilor care instrumenteaza dosarul Microsoft.
Emil Boc a declarat, pentru Mediafax, ca nu intelege in ce context si de ce a fost facuta de catre Gabriel Sandu o astfel de afirmatie.

"Resping categoric asemenea afirmatii, daca au fost facute, nu am nicio legatura cu ele si fac precizarea ca, in calitate de prim-ministru, cu ocazia remanierii guvernamentale, l-am remaniat pe Gabriel Sandu din functia de ministru al Comunicatiilor. Din acest punct de vedere, daca ai fi primit bani de la cineva pentru partid, cum l-ai fi remaniat? Nu inteleg in ce context si de ce a fost facuta o astfel de afirmatie. Ce pot sa certific este ca nu are niciun fel de suport real", a spus Boc.
Gabriel Sandu se afla, incepand din 25 ianuarie, in arest la domiciliu. Masura arestului preventiv a fost inlocuita dupa ce Sandu le-ar fi oferit anchetatorilor mai multe informatii.

In dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocos si Nicolae Dumitru si primarul municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, sunt acuzati de trafic de influenta si spalare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mita si spalare de bani. Instanta suprema a dispus arestarea lor preventiva in 29 octombrie, ulterior mandatele de arestare fiind prelungite.

Potrivit DNA, Dorin Cocos a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, a cerut si primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Serban Mihailescu si Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obtine incheierea contractului de inchiriere a licentelor Microsoft, sustin anchetatorii.

In acest dosar sunt vizati si alti opt fosti ministri: senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Adriana Ticau.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri