Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, la Paris, in cadrul conferintei comune de la Palatul Elysee cu presedintele Francois Hollande, ca a solicitat sprijinul Frantei pentru aderarea Romaniei la Spatiul Schengen si ca si-a exprimat increderea ca o astfel de decizie va fi adoptata curand.

Klaus Iohannis a declarat ca principalele repere ale relatiei bilaterale dintre cele doua state privesc cooperarea economica, in numeroase domenii, precizand ca un aspect deosebit de important pentru autoritatile de la Bucuresti este cel al imaginii pe care o au, in Franta, Romania si comunitatea romaneasca din Hexagon.

”Suntem increzatori ca fapte izolate, atunci cand sunt tratate cu luciditate si moderatie, nu pot avea un efect de durata asupra unei lungi relatii de respect reciproc si colaborare politica si culturala”, a spus Iohannis. Presedintele Iohannis a declarat ca a solicitat presedintelui Hollande sprijin in eforturile Romaniei in combaterea oricarui "discurs care reduce o relatie solida la clisee".

”Am solicitat sprijinul Frantei pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Am exprimat increderea ca o astfel de decizie, privind aderarea Romaniei la Schengen, va putea fi adoptata cat mai curand posibil”, a precizat seful statului. Iohannis a mai spus ca a discutat cu Hollande despre prioritatile la nivel european in lupta antiteriorista.

”Am trecut in revista cu presedintele Hollande evolutiile preocupante din vecinatatea estica a Uniunii Europene, si modalitatile de sporire a apropierii unora din state de regiunea UE”, a aratat el. Potrivit lui Klaus Iohannis, Republica Moldova ramane o prioritate majora pentru Romania, obiectivul principal fiind incurajarea parcursului european al acestei tari, printr-un sprijin cat mai consistent la nivel european, in implementarea acordului de asociere. Iohannis a afirmat ca a avut o discutii cu presedintele Hollande si despre situatia din Ucraina, precizand ca a reiterat sustinerea ferma a Romaniei pentru suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei, in cadrul frontierelor sale recunoscute international.

Iohannis a mai spus ca a discutat cu presedintele freancez despre evolutiile economice de la nivelul Uniunii Europene si masurile de consolidare a cresterii economice si ocuparii fortei de munca, exprimand sprijinul Romaniei pentru o serie de prioritati ale agendei strategice a Uniunii, cu accent pe cresterea investitiilor si reducerea somajului. ”Acesta este si un mod de a sublinia, o data in plus, faptul ca voi continua sa consider relatia cu Franta drept o prioritate, din care va decurge, in mod firesc, cred, necesitatea asigurarii unui dialog permanent”, a declarat in final presedintele Romaniei.

Hollande: Renault participa cu 3% la productia Romaniei, balanta comerciala a Frantei are de castigat

Presedintele Francois Hollande a declarat, marti, in cadrul conferintei de presa comune cu presedintele Klaus Iohannis, la Palatul Elysee, referindu-se la investitiile romano-franceze, ca Renault participa cu 3% la productia din Romania si ca balanta comerciala a Frantei va avea de castigat.

”Franta este prezenta in Romania, s-au facut investitii, in ultimii ani, dorim sa amplificam aceste investitii. Renault este implicata, participa cu 3% la productia din Romania, este in interesul ambelor tari sa continuam. Balanta comerciala a Frantei va avea de castigat”, a spus Hollande.

El a precizat ca cele doua tari au interese in mai multe domenii, precum infrastructura, transport, energie chiar si cea nucleara, servicii, mai ales noile tehnologi, dar si in domeniul apararii. ”Sunt sigur ca vizita presedintelui va permite sa facem mai multe in acest sens" a spus Hollande, precizand si ca pe plan cultural, cele doua state au multe raporturi si schimburi internationale.

Hollande s-a referit si la ”chestiunea sensibila a populatiei de etnie rroma”, precizand ca de mai multe luni incoace, are loc o cooperare politieneasca mult mai stransa, si a apreciat ca si in Romania exista un program de integrare a acestora.

”Presedintele Iohannis si cu mine vom incerca sa continuam aceasta mobilizare, sunt ofitei de politie in Franta care lucreaza cu omologii privind combaterea retelele de trafic, si reafirmam dorinta de a regla aceasta chestiune, cu umanitate”, a mai precizat Hollande.

Hollande: Klaus Iohannis este un factor de unitate pentru Romania, la ora actuala

Presedintele Frantei, Francois Hollande a declarat, marti, in declaratia de presa comuna cu presedintele Romaniei, ca este important faptul ca seful statului Klaus Iohannis se afla la Paris, si a adaugat ca este un factor de unitate pentru Romania, la ora actuala.

Francois Hollande i-a multumit lui Klaus Iohannis ca a facut prima sa vizita la Paris, si ca a venit pe 11 ianuarie, la manifestatia de solidaritate impotriva terorismului, dupa atentatul de la Charlie Hebdo.

Hollande a mentionat ca acest gest arata relatiile solide intre cele doua tari, bazate pe istorie.

Presedintele Frantei a aratat ca istoria trece "si prin limba", pentru ca Romania este o tara francofona, limba franceza fiind foarte privilegiata. ”Ii multumesc domnului presedinte pentru acest lucru”, a spus el.

”Este importat sa il avem domnul presedinte aici, care este un factor de unitate pentru Romania, la ora actuala”, a tinut sa mai transmita presedintele Hollande.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri