Presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat joi ca un acord a fost incheiat la Minsk pentru incetarea ostilitatilor in Ucraina incepand de duminica, 15 februarie, relateaza Russia Today.

"Cred ca am ajuns la un acord important. Am convenit asupra unui armistitiu incepand cu 15 februarie, la ora 00.00", a declarat Putin, in urma negocierilor maraton de la Minsk, intre liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei si Frantei, potrivit Mediafax.

O decizie de compromis a fost luata cu privire la o zona demilitarizata pe linia frontului, care era principalul punct de blocaj in cadrul negocierilor. Putin a precizat ca fortele ucrainene isi vor retrage armamentul greu dincolo de linia de front. Separatistii se vor retrage de asemenea dincolo de linia frontului, asa cum a fost ea stabilita in septembrie, cand a fost incheiat armistitiul anterior.

Acordul reia punctele armistitiului de anul trecut, inclusiv reforma politica in Ucraina pentru a asigura un statut special pentru regiunile separatiste si reglementarea situatiei de la frontiere, a adaugat presedintele rus. Problemele umanitare si economice sunt de asemenea mentionate in acordul incheiat la Minsk.

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri