"Nu cunosc si oricum ar fi gresit sa comentez eu cercetarile efectuate de procurori fata de cumnatul meu/Legea trebuie sa fie egala pt toti", scrie Ponta pe Twitter, informeaza Mediafax.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Ploiesti fac cercetari intr-o cauza penala privind infractiuni asimilate celor de coruptie si infractiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Potrivit sursei citate, in acest dosar au loc 14 perchezitii, majoritatea in Bucuresti si Ploiesti, la sediile unor societati comerciale si la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat ca una dintre firmele la care se fac perchezitii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucuresti, firma fondata de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlata in prezent de catre sora si cumnatul primului ministru, Alexandra si Iulian Hertanu.

Prejudiciul cu fonduri UE: 7,8 milioane de lei

Anchetatorii suspecteaza ca in dosarul in care au loc perchezitii la mai multe firme, intre care si cea a surorii si cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54% din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare.

Citeste si:

Sursele citate au declarat ca in acest dosar, care vizeaza infractiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspecteaza ca s-ar fi deturnat aproximativ 54% din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind insusiti in interes propriu. De asemenea, in cauza sunt suspiciuni si cu privire la comiterea unor infractiuni asimilate celor de coruptie, printre care si fapte de evaziune fiscala.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adauga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscala, au precizat sursele citate.