Fostul presedinte Traian Basescu a scris, joi, pe contul sau de Facebook, ca "«premierul de la Grivco» reuseste sa nominalizeze pentru sefia SRI un om al lui Voiculescu", adaugand ca este "socant". "«Premierul de la Grivco» reuseste sa nominalizeze pentru sefia SRI un om al lui Voiculescu. Socant !!!", se spune in postarea de pe contul de Facebook al lui Traian Basescu, citata de Mediafax.

Cine este Eduard Hellvig

Eduard Hellvig are 40 de ani si a fost ministru al Dezvoltarii in primul guvern condus de Victor Ponta, pana la alegerile parlamentare din 2012, cand s-a retras din Cabinet in urma acuzatiilor de incompatibilitate formulate de Agentia Nationala de Integritate (ANI). In decembrie 2014, Hellvig a castigat definitiv procesul cu ANI la Inalta Curtea de Casatie si Justitie, care a respins raportul inspectorilor de integritate.

La alegerile parlamentare din 2012, Eduard Hellvig a obtinut un mandat de deputat pe listele USL, din partea PNL, insa a demisionat din aceasta calitate in septembrie 2013 pentru a deveni europarlamentar ca urmare a vacantarii unor mandate ale PNL. La alegerile europarlamentare din 2014, Hellvig a obtinut un nou mandat de eurodeputat.

A fost secretar general al PNL din 2011 si pana in 2014, iar in 2009 a fost coordonatorul campaniei PNL pentru alegerile prezidentiale pentru Crin Antonescu. El s-a numarat printre cei mai apropiati lideri politici, alaturi de Dan Mihalache, atat de Antonescu, cat si de Iohannis, atunci cand acestia au fost presedinti ai PNL. In perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC si secretar al Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor, iar intre anii 2006 si 2007 a fost europarlamentar.

Inainte de terminarea mandatului, Hellvig a demisionat din PC si s-a alaturat echipei liberale din Bihor. Filiala PNL Bihor l-a desemnat candidat pentru un al doilea mandat de deputat, dar acesta nu a castigat alegerile. Dupa 2008, Eduard Hellvig a avut activitate politica in Bucuresti, unde a devenit un apropiat al presedintelui PNL, Crin Antonescu, iar liderul liberal l-a desemnat, la un moment dat, ca posibil ministru intr-un potential guvern liberal. Hellvig a fost, inainte de 2004, pe rand, consilier politic al fostului vicepresedinte PNL Horia Rusu in perioada1998-1999, consilier al ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu in perioada 1999-2000, in 2000 consilier al candidatului la Presedintia Romaniei Mugur Isarescu si in 2004 director general al Institutului de Studii Sociale.

Citeste si:

El a fost si broker la Bursa de Valori Bucuresti in perioada 1997-1998 si coordonator de programe la Fundatia Soros, in 1995. Eduard Hellving a absolvit specializarea Stiinte Politice din cadrul Facultatii de Stiinte Politice si Administratie Publica, Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca (1997), a urmat studii post-universitare in domeniul securitatii si apararii la Colegiul National de Aparare, Universitatea "Carol I", Bucuresti si la Centrul European de Studii de Securitate "George C. Marshall", Garmisch - Partenkirchen. Din 2009, este doctor in Stiinte Politice al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti.

Potrivit declaratiei de avere, Hellvig detine cota parte de 50% din doua terenuri intravilane, in Voluntari (Ilfov) si in Bihor, cumparate in 2005, respectiv 2008, acestea avand suprafete de 401, respectiv 665 de metri patrati. El mentioneaza in ultima declaratie de avere din iunie 2014 ca are doua case de locuit, tot in Voluntari (Ilfov) si in Bihor, in suprafata de 143, respectiv 210 metri patrati.

Hellvig mai are un autoturism Skoda fabricat in 2010, conturi bancare cu o valoare insumata de aproximativ 38.000 de lei si 97.000 euro, la acesta din urma fiind mentionat ca suma cuprinde intrari din salariu, diurne, transport, cheltuieli generale la Parlamantul European. El mentioneaza, de asemenea, o datorie catre BRD, scadenta in 2035, cu o valoare de 28.568 de euro, precum si catre Viorel Dumitras, scadenta in 2031, in valoare de 145.000 de euro.
Eduard Hellvig mai trece in declaratia de avere deconturi de la Parlamentul European in valoare de aproximativ 46.000 de euro. Veniturile sale din 2013 s-au ridicat la 65.403 lei, bani obtinuti ca vicepresedinte al Camerei Deputatilor si 31.031 euro, obtinuti ca eurodeputat. Totodata, sotia sa a obtinut in calitate de director medical venituri de 149.460 de lei.