Seful Guvernului a venit joi dimineata la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila", unde este inaugurat Blocul operator al Sectiei Clinice Oftalmologie. Intrebat de jurnalisti cum comenteaza faptul ca sora lui este audiata la DNA, Ponta a raspuns: "Hai, ma, voi chiar sunteti seriosi ? Eu am venit sa vizitez un spital!".

Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Hertanu, a venit joi la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Ploiesti, pentru a fi audiata in dosarul in care sotul sau, Iulian Hertanu, este arestat preventiv sub acuzatia de deturnare de fonduri europene si evaziune fiscala. Alexandra Hertanu a ajuns la sediul DNA Ploiesti in jurul orei 09.00 si a intrat in sediul institutiei fara a face declaratii.

Tot joi, la DNA Ploiesti a venit si fostul prefect al judetului Prahova Radu Oprea, in prezent senator PSD, acesta declarand ca a fost citat ca martor si ca nu stie in ce dosar a fost chemat de procurori. Audierile au loc in dosarul in care Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este arestat preventiv alaturi de omul de afaceri Vladimir Ciorba.

In acelasi dosar au fost pusi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum si omul de afaceri Liviu Munteanu.

Citeste si:

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii sustin ca, in perioada 2011 - 2015, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fost presedinte al filialei judetene a PSD, a facut demersuri (interventii pentru numirea in functii a unor persoane, obtinerea de informatii confidentiale - activitati derulate direct sau prin intermediul consilierilor sai personali) la functionari ai SC Hidro Prahova si a exercitat presiuni (amenintari cu privire la inlocuirea din functie) asupra directorului general al societatii, pentru ca acestia sa atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrari pentru extinderea retelei de canalizare in orasul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a facut presiuni pe durata derularii contractului pentru prelungirea termenelor de executie si efectuarea ilegala de plati.

"Scopul grupului infractional astfel format si sprijinit a fost atins, urmarirea penala facuta pana la acest moment relevand: deturnarea din cadrul proiectului si insusirea in interes propriu, de catre membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicati in numerar din conturi ale persoanelor juridice si fizice, reprezentand 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, catre «partenerii» la care se pretinde ca au fost subcontractate lucrari), sustragerea de la plata catre stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentand TVA si 1.006.117 de lei reprezentand impozit pe profit)", arata DNA.

Proiectul privind extinderea retelei de canalizare la Comarnic, in valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, insa lucrarile, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfarsitul anului trecut.