Alexandra Florina Hertanu, care a ajuns, joi dimineata, in jurul orei 9.00, la DNA Ploiesti, intrand fara a face declaratii, a parasit sediul DNA Ploiesti dupa aproximativ doua ore, transmite corespondentul Mediafax. La iesire, aceasta a afirmat doar: "Am avut ceva de recuperat", urcand apoi intr-un taxi care o astepta in curtea institutiei.

Intrebata daca era constienta de ceea ce facea sotul sau, Iulian Hertanu, sora premierului a raspuns: "Sunt constienta tot timpul". Potrivit unor surse din interiorul DNA Ploiesti, Alexandra Hertanu a fost audiata in calitate de martor. La ora transmiterii acestei stiri, audierile de la sediul DNA Ploiesti au luat sfarsit.

Tot joi, au fost audiati la DNA Ploiesti si fostii prefecti de Prahova Radu Oprea si Corneliu Popescu, ambii spunand ca au fost audiati in calitate de martori. In timp ce Popescu a declarat, la iesirea din sediul institutiei, ca a fost audiat intr-un dosar privind retrocedarea a 50 de hectare de padure familiei Cantacuzino pe raza localitatii prahovene Floresti, senatorul PSD Radu Stefan Oprea a spus ca nu poate da detalii despre ce dosar este vorba, mentionand doar ca "sub nicio forma" nu este vorba despre dosarul lui Iulian Hertanu.

Surse judiciare au declarat ca Radu Oprea a fost citat ca martor intr-un dosar in care DNA Ploiesti investigheaza retrocedari ilegale. In acelasi dosar, saptamana aceasta a fost audiat la DNA Ploiesti un fost subprefect al judetului Prahova, Gabriel Hornoiu, si a fost chemat joi, la sediul institutiei, un alt fost prefect al judetului, Corneliu Popescu.

Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Hertanu, a fost audiata in dosarul in care sotul sau, Iulian Hertanu, este arestat preventiv alaturi de omul de afaceri Vladimir Ciorba sub acuzatia de deturnare de fonduri europene si evaziune fiscala.

Citeste si:

In acelasi dosar au fost pusi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum si omul de afaceri Liviu Munteanu. Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii sustin ca, in perioada 2011 - 2015, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fost presedinte al filialei judetene a PSD, a facut demersuri (interventii pentru numirea in functii a unor persoane, obtinerea de informatii confidentiale - activitati derulate direct sau prin intermediul consilierilor sai personali) la functionari ai SC Hidro Prahova si a exercitat presiuni (amenintari cu privire la inlocuirea din functie) asupra directorului general al societatii, pentru ca acestia sa atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrari pentru extinderea retelei de canalizare in orasul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a facut presiuni pe durata derularii contractului pentru prelungirea termenelor de executie si efectuarea ilegala de plati.

"Scopul grupului infractional astfel format si sprijinit a fost atins, urmarirea penala facuta pana la acest moment relevand: deturnarea din cadrul proiectului si insusirea in interes propriu, de catre membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicati in numerar din conturi ale persoanelor juridice si fizice, reprezentand 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, catre «partenerii» la care se pretinde ca au fost subcontractate lucrari), sustragerea de la plata catre stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentand TVA si 1.006.117 de lei reprezentand impozit pe profit)", arata DNA.

Proiectul privind extinderea retelei de canalizare la Comarnic, in valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, insa lucrarile, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfarsitul anului trecut.