Senatul a respins propunerea legislativa pentru infiintarea unui Corp al Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto din Romania (CEETAR), care, potrivit asociatiei asiguratorilor (UNSAR) ar institui un monopol privat asupra activitatii de constatare si evaluare daunelor si ar majora preturile la RCA.

"In opinia specialistilor UNSAR, principiul de functionare a CEETAR va provoca prejudicii majore atat asiguratilor si pagubitilor, cat si mediului economic in ansamblul sau prin instituirea unui monopol privat asupra segmentului de constatare si evaluare a daunelor, o componenta vitala a intregului sistem de asigurari. CEETAR s-ar regasi, de altfel, atat in afara cadrului institutional si procedural reglementat prin Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare si supraveghere a asigurarilor, cat si in afara normelor Autoritatii de Supraveghere Financiara, singura entitate abilitata prin lege sa supravegheze si sa reglementeze acest domeniu", se arata intr-un comunicat al UNSAR, informeaza Mediafax.

In cazul adoptarii acestui act normativ, se spune in comunicat, un prim efect al monopolului astfel instituit printr-o entitate autonoma, autoreglementata si nesupravegheata de nicio institutie specializata ar fi o majorare subita a primelor de asigurare auto, ca rezultat al cresterii costurilor solutionarii daunelor. "Acestea din urma vor trebui sa includa si costurile suplimentare reprezentate de onorariile aferente expertizelor tehnice, stabilite unilateral de catre CEETAR. In consecinta, aceasta crestere se va regasi automat in nivelul primelor de asigurare auto platite de clientii romani pentru politele de tip RCA si CASCO", se afirma in comunicat.

Mai mult decat atat, potrivit proiectului, constatarile, concluziile si recomandarile incluse in raportul reprezentantului CEETAR pot fi contestate doar in justitie de catre partile implicate in acest proces (detinatorul autovehiculului, asigurator si service), in termen de 15 zile de la emitere. "In opinia noastra, acest mod de lucru ar putea genera chiar un adevarat blocaj al intregului proces de despagubire, cu consecinte devastatoare asupra timpului in care asiguratul este despagubit si, totodata, ar supraincarca in mod nefundamentat sistemul de justitie", se mentioneaza in comunicat.

De ce infiintarea corpului de experti ar incalca normele europene

In cursul anului trecut, UNSAR s-a adresat Comisiei Europene, Insurance Europe (Federatiei Europene a Asiguratorilor din Europa), Senatului, Camerei Deputatilor ,Guvernului, ministerelor cu atributii in domeniu, ASF si Consiliului Concurentei, aducand argumentele pentru care infiintarea CEETAR ar duce la incalcarea normelor europene si ar afecta functionarea pietei romanesti de asigurari. De asemenea, asociatiei i-a fost adus la cunostinta de catre ambasadele Austriei si Germaniei la Bucuresti faptul ca din corespondenta purtata de acestea cu Guvernul, Ministerul Finantelor Publice a informat Executivul asupra motivelor pentru care proiectul de lege privind infiintarea CEETAR ar trebui respins, si anume crearea unui monopol privat in domeniu, impactul social extins, precum si aspecte juridice si tehnice legate de infiintarea unui corp tehnic de experti.

In opinia UNSAR, infiintarea CEETAR va discrimina asiguratii si pagubitii romani prin comparatie cu ceilalti cetateni ai Spatiului Economic European. Astfel, acestia ar avea o procedura mult mai complicata de urmat in cazul in care ar fi implicati intr-un accident in afara tarii, urmand sa se adreseze nu numai reprezentantului de despagubiri al asiguratorului RCA ce urmeaza sa suporte despagubirea, ci si unui membru al CEETAR. De asemenea, conform proiectului, expertii si evaluatorii tehnici auto CEETAR ar putea evalua toate vehiculele avariate, in vederea stabilirii solutiilor tehnice pentru repararea lor si acordarea despagubirii, conform contractului de asigurare obligatorie (RCA) sau facultativa (CASCO). Astfel, proiectul de lege incalca principiul libertatii contractuale si prevederile Codului Civil in vigoare, impunand efectuarea constatarii daunelor numai de catre experti tehnici auto membri CEETAR.

In prezent, spune UNSAR, exista asiguratori care au externalizat deja partial sau in totalitate activitatea de daune, atat pe segmentul CASCO, cat si pe RCA si Carte Verde, catre terte companii independente specializate in regularizarea daunelor, autorizate si supravegheate in acest sens de catre ASF. Aceste companii ar putea fi eliminate din piata de asigurari sau ar putea fi obligate sa adere la un organism nereglementat si nesupravegheat.
Totodata, propunerea legislativa intra in conflict cu reglementarile speciale privind activitatea Registrului Auto Roman, conform acestei propuneri expertii CEETAR dobandind dreptul de a stabili daca, dupa o dauna, vehiculul poate fi introdus in trafic cu sau fara o noua viza ITP.

"Consideram, asadar, ca functionarea intregului sistem de asigurari din Romania este periclitata de acest proiect de lege nefundamentat, trimis acum spre dezbatere in Camera Deputatilor, forul decizional in acest caz. Dorim sa reiteram ca dovada cea mai relevanta a faptului ca sistemul actual de acordare a despagubirilor pe segmentul auto functioneaza o reprezinta daunele de 1,43 miliarde de lei platite de asiguratori in primele noua luni ale anului 2014 pe segmentul RCA si cele de 1,07 miliarde de lei platite pe segmentul CASCO", se mai spune in comunicat.
Cumulate, acestea reprezinta peste 75% dintre toate daunele platite de asiguratorii romani in aceasta perioada. Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania a fost infiintata in 1994 si detine o pondere de peste 90% din piata locala de asigurari.

Sursa foto: Asigurari masina/ Shutterstock.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri