Traian Basescu a declarat, sambata, la Conferinta Regionala a PMP de la Timisoara, ca urmareste evolutia politica atat pe scena nationala, cat si pe cea externa si ca una dintre concluziile trase la finalul Consiliului European de la Bruxelles afecteaza Romania, transmite corespondentul Mediafax. "In ceea ce priveste Uniunea energetica, aici s-au facut abordari generale care vizeaza crearea pietei unice energetice si dimensiunile acestei piete sunt securitatea energetica si solidaritate si incredere intre membrii UE. Un alt pilon important este ca nicio tara sa nu fie fara gaze sau energie. Sunt tari izolate, cum ar fi Portugalia sau Spania sau, de ce nu, Republica Moldova, care nici macar nu a fost pomenita. Eficienta energetica este un alt pilon al politicii energetice a UE, precum si reducerea emisiilor de carbon. Unde cred eu ca Romania a ratat la acest Consiliu? A lasat sa mearga dezbaterea fara a cere si interconectarea tarilor din aparatul estic. Era de importanta majora ca Republica Moldova sa aiba perspectiva la piata unica energetica, cu atat mai mult cu cat noi am inceput acest proces. Odata introdus in concluziile Consiliului European, ar fi existat si beneficii. Ce am facut pana acum a fost pe bani romanesti. Romania trebuia sa se gandeasca si la fratii de peste Prut", a declarat Traian Basescu.

Fostul presedinte a spus ca garanteaza ca, daca ar fi fost prezent la Consiliul European de la Bruxelles, o astfel de mentiune exista in capitolul de concluzii. "Va garantez ca, daca as fi fost la aceasta sedinta, o astfel de mentiune exista in concluzii. Vreau sa spun de ce este riscanta aceasta: pentru ca este vorba de pret, iar cei care au introdus aceasta formulare sunt cei care beneficiaza de preturi mai mici din partea Federatiei Ruse. Sunt tari care cumpara mia de metri cubi cu 300 de dolari si tari care cumpara mia de metri cubi cu 400 de dolari, in UE. Cei care cumpara cu 300 de dolari fac un joc median in raport cu Federatia Rusa. Asta ne demonstreaza inca o data ca, din punct de vedere politic, Gazpromul e mai puternic decat Armata Rosie. Iata ca acum s-a demonstrat, prin includerea in Consiliu a acestui factor perturbator. E un element care ne va face sa negociem pe sub masa cu Federatia Rusa pentru gaze mai ieftine. Cu ce tupeu ne cere cineva astazi sa liberalizam pretul la gaze?", a spus fostul sef al statului.

Traian Basescu a subliniat ca Romania are obligatia sa faca in asa fel incat sa se revina asupra acestui subiect. "Solutia corecta era ori pentru Uniunea Europeana sa se negocieze un singur pret de catre Comisia Europeana in relatia cu Federatia Rusa, ori fiecare stat prezinta contractul de achizitie de gaze de la Gazprom la Comisia Europeana, care sa fie singura care sa poata sanctiona eventualele incorectitudini in negociere. Va asigur ca acolo unde preturile sunt mici exista si concesii facute Federatiei Ruse, iar pentru Romania concesiile sunt la fel de daunatoare ca amenintarile militare care sunt in Transnistria sau Ucraina", a sustinut Basescu.

Traian Basescu, despre declaratiile lui Victor Ponta

"S-a vrut un atac al plagiatorului Victor Viorel Ponta legat de regimul negru sau ceva de genul asta, regimul Basescu si dezastrele care s-au intamplat. As vrea sa fac unele clarificari in fata dumneavoastra: in primii patru ani de mandat, premier a fost Calin Popescu Tariceanu, doi ani si opt luni a fost Victor Viorel Ponta premier, iar trei ani si patru luni a fost Emil Boc, dintre care trei ani a fost PSD in Guvernarea Boc. Trebuie sa fii caraghios sa crezi ca toti romanii sunt ca tine, mincinosi", a declarat fostul sef al statului.

Traian Basescu a afirmat ca si-a "permis" sa faca unele lucruri bune pentru tara. "In 2004 am luat tara de la Ion Iliescu si Adrian Nastase, asa cum am luat-o. In 2007, cu mine presedinte de tara, Romania a intrat in UE. Nu era nici Ponta pe acolo, nici Ion Iliescu, nici Adrian Nastase. Poate ca regim negru inseamna faptul ca am semnat parteneriatul strategic cu SUA pentru secolul XXI. Poate pentru dansul este un element de regim negru. Pentru mine e un element de mandrie. Poate pentru ca am semnat pareteneriatul strategic cu Marea Britanie. Poate considera domnul Victor Viorel Ponta un regim care a facut rau tarii faptul ca am semnat parteneriatul cu Turcia, Coreea de Sud, Polonia. Poate pentru dansul sunt lucruri rele. Pentru mine sunt elemente de mandrie. Poate pentru pro-chinezul Ponta - mai anul trecut erau valuri-valuri de chinezi care faceau de toate, ba ii dadeau armament sa se apere, ba construiau - e un lucru rau ca avem baza la Deveselu. Pentru mine e un element de mandrie", a declarat Traian Basescu.

Citeste si:

Fostul presedinte a spus ca se mandreste si cu faptul ca a condamnat comunismul in timpul mandatelor sale, dar si ca s-au predat trei milioane de dosare ale fostei Securitati. De asemenea, el a mentionat ca element de mandrie faptul ca, in timpul mandatelor sale, s-a castigat procesul de la Haga privind Insula Serpilor.

Basescu a mai spus ca se mandreste cu faptul ca in prezent politicienii "tremura" in fata justitiei. "Poate ca pe Victor Viorel Ponta il deranjeaza ca am primit o tara in care justitia era la cheremul politicienilor si am lasat o tara in care politicienii sunt la cheremul justitiei. Sunt convins ca mi-am facut datoria. Dar era mai bine cand tremurau procurorii de teama politicienilor? Nu era bine! E mai bine sa tremure politicienii. Ei, asta nu-i convine lui Victor Viorel", a spus Basescu.

Traian Basescu a sustinut ca este impacat cu mandatele sale de presedinte al Romaniei, desi s-a vazut nevoit sa ia "masuri grele" in timpul crizei econonice. "Sunt un om impacat cu mandatele lui, desi in timpul crizei economice am luat masuri grele. Stiu ca romanii nu au acceptat aceste masuri. Unii spun ca se putea si altfel. E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune. In cazul de fata, ori iti asumi masurile, ori iti depui mandatul. Eu mi-am asumat si am dus linistit vaporul la chei", a conchis Basescu.

Traian Basescu a participat, sambata, la Conferinta Regionala a Partidului Miscarea Populara, care s-a desfasurat in sala "Capitol" a Filarmonicii "Banatul" din Timisoara. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, la Consiliul National, ca Iohannis a fost si va fi adversarul politic al PSD, in timp ce Traian Basescu a fost dusmanul partidului si al Romaniei. "Klaus Iohannis a fost si va fi adversarul nostru politic, dar Traian Basescu a fost dusmanul nostru, al Romaniei, iar azi, fara acest dusman, trebuie sa ne uitam la adversarii politici. Avem in fata tot Partidul Democrat-Liberal, care si-a schimbat o litera, nu mai e «PDL», ci «PNL», in rest nicio diferenta", a spus Ponta.