Liderul PSD, premierul Victor Ponta, si-a anuntat colegii de partid ca intentia Guvernului este sa diminueze, din luna iunie, cota standard de TVA de la 24% la 20%, o decizie urmand sa fie luata marti de Executiv, au declarat surse din PSD.

Premierul Victor Ponta a fost la Banca Nationala a Romaniei (BNR), unde s-a consultat cu guvernatorul Mugur Isarescu asupra variantelor de reducere a TVA, seful Guvernului anuntand anterior, la sediul PSD, ca vrea sa discute cu Isarescu inainte ca, marti, sa fie luata o decizie pe aceasta tema, scrie Mediafax.

El a precizat ca marti va fi decisa, in Guverm, reducerea cotei standard de TVA sau diminuarea TVA la produse alimentare.

"Impactul bugetar este diferit, dar administrarea fiscala este mult mai simpla la cota generala decat la cote diferentiate, pentru ca la cote diferentiate este vorba de tot lantul. De asemenea, este aproape imposibil sa faci diferenta intre tipuri de produse, adica de la cele mai scumpe la cele mai ieftine nu poti spune care este carne de lux si care este carne obisnuita. Deci, din punct de vedere al administarii fiscale, reducerea cotei standard de la 24% la 20% este mult mai usor de administrat decat cote diferentiate. La cota generala, impactul este mai mare, dar nu e o diferenta semnificativa", a spus Ponta.

El a adaugat ca toti specialistii au aratat ca, dupa cresterea TVA de la 19% la 24%, in 2010, incasarile au crescut cu doar 1,5 procente.

"Acum, daca reducem cu patru procente, din calculele si analizele facute de noi, nu se va reduce incasarea efectiva, ci se va reduce diferenta intre cat scria in lege si cat se incasa cu adevarat, pentru ca avand un ANAF puternic si stimulentul reducerii TVA, cu siguranta evaziunea fiscala va scadea.

Surse oficiale afirma ca, la acest moment, intentia Guvernului este de reducere a cotei standard. Ponta a anuntat recent ca Guvernul intentioneaza sa decida in aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adaugata, urmand sa stabileasca daca va fi diminuata cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de baza, de la 24% la 9%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri