Mazuru a primit 19 voturi "pentru" si doua "impotriva". Bogdan Mazuru a declarat la audieri ca isi propune cinci domenii prioritare pentru mandatul sau, primul fiind consolidarea relatiilor politice si economice cu Austria, "relatii politice si economice care se afla la un nivel foarte solid".

"Relatia economica cu Austria este una speciala, dat fiind rolul si locul Austriei in economia romaneasca, si trebuie sa ne gandim numai doua domenii, cel energetic si cel financiar si de asigurari, acolo unde Austria are o pondere foarte insemnata. Trebuie sa mentinem acest nivel de interes austriac pentru Romania la un nivel ridicat si sa mentinem interesul companiilor austriece pentru piata romaneasca", a afirmat Mazuru.

Un alt domeniu prioritar este reprezentat de afacerile europene, in contextul in care Austria si Romania vor detine presedintia rotativa a UE in 2019.

In acest sens, Mazuru a subliniat ca trebuie sa ne gandim la proiectele pe care le putem promova impreuna cu A in 2019. In opinia sa, Romania si Austria sunt "parteneri naturali in interiorul UE" "Austria are un interes special pentru zona Europei Centrale, pentru regiunile invecinate UE si ma refer in special la Balcanii de Vest dar si la tarile care apartin Parteneriatului Estic, in special Ucraina si R. Moldova si aici avem interese comune cu Austria in ceea ce s-ar numi stabilizarea si ancorarea acestor zone la UE", a precizat Bogdan Mazuru.

Citeste si:

Totodata, Mazuru a amintit de importanta cooperarii in domeniul energetic, dat fiind ca cea mai importanta companie romaneasca din domeniu este una cu capital austriac. Aceasta cooperare trebuie sa vizeze nu numai zona clasica de petrol si gaze, ci si energiile regenerabile sau eficientizarea energetica.

Relatia cu comunitatea de romani din Austria, o prioritate

Relatia cu comunitatea de romani din Austria este un alt domeniu prioritar, potrivit lui Mazuru, care isi propune o relatie "cat mai stransa" care sa urmareasca respectarea drepturilor romanilor care traiesc si muncesc in Austria, dreptul la libera de circulatie si accesul liber la piata muncii, precum si "o legatura cat mai stransa din punct de vedere cultural, din punctul de vedere al prezervarii a limbii".

Bogdan Mazuru, rechemat din Franta si Principatul Monaco, a fost propus, luna trecuta, de presedintele Klaus Iohannis ambasador extraordinar si plenipotentiar in Austria, de unde a fost rechemata Silvia Davidoiu.
De profesie inginer automatist, Mazuru, nascut in 1962, Bogdan Mazuru a fost numit ambasador la Paris in 2010. Anterior a fost secretar de stat pentru afaceri europene in MAE, ambasador in Germania (2006-2009) si la NATO (2001-2004).

Intre 2000 si 2001 a fost insarcinat cu afaceri al Romaniei la Washington.

Sursa foto: Mediafax FOTO