Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, in unanimitate, proiectul legii insolventei persoanelor fizice, care prevede ca orice cetatean aflat in incapacitate de plata a datoriilor, nu din vina sa, sa isi poata reesalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiara pe o perioada de cinci ani.

Toate grupurile parlamentare au sustinut acest proiect initiat de deputatul PSD Ana Birchal si de alti 153 de parlamentari.

Deputatul PSD Ana Birchal a spus ca este o ”istorie legislativa”, fiind prima data cand cetatenii vor avea o lege a insolventei persoanei fizice.

“Proiectul are la baza studii din 12 state si este rezultatul dezbaterilor purtate inca din martie 2014 cu toate institutiile implicate. Legea va fi un ajutor real pentru romanii de buna-credinta sufocati de datorii”, a mai spus Birchal.

Deputatul PSD Ciprian Nica a apreciat ca este o initiativa ”suta la suta a PSD”, cu sprijinul Guvernului si al institutiilor.
Deputatul PNL Ioan Cupsa a spus, insa, ca PNL voteaza acest proiect de lege pentrui ca este “o initiativa eminamente liberala”, care este pe rolul Parlamentului inca din 2010.

La randul sau, deputatul PNL Andreea Paul a aratat ca tema insolventei persoanelor fizice a aparut pe fondul crizei francului elvetian si la presiunile PNL.

”Tema a aparut pe fondul crizei fancului elvetian si la presiunile PNL. PNL va vota pentru aceasta lege, dar sa nu luam din efortul Ministerului de Justitie pentru a face practicabil acest proiect de lege. Presiunea pusa in dezbaterea parlamentara de PNL a contat mult si a condus la adoptarea acestui proiect”, a sustinut Andreea Paul.

Deputatul UDMR Mate Andras a spus ca si UDMR sustine aceasta lege, pentru ca este “utila”.

Potrivit prevederilor adoptate, de aceasta lege va beneficia orice debitor de buna-credinta care are "un necaz financiar", nu din vina sa, acesta putand sa isi reesaloneze datoriile, pe baza unui plan de redresare, pe o perioada de cinci ani. In momentul in care isi deschide procedura de insolventa, debitorul nu mai poate fi executat silit si este stopata orice penalitate sau majorare de intarziere.

“Orice debitor de buna-credinta care are un necaz financiar independent de vointa sa, din momentul in care isi deschide procedura insolventei persoanei fizice nu mai sta cu grija ca va fi executat silit sau ca ramane pe drumuri, deci executarea silita este reglementata ca o exceptie, nu ca o regula. Un debitor de buna-credinta, daca are anumite datorii si considera ca se poate redresa financiar si este in necaz financiar fara vina sa, poate, in baza unui plan de rambusare care se poate intinde pe cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pentru inca un an, sa isi reesaloneze aceste datorii astfel incat sa nu fie executat silit. In momentul deschiderii procedurii de insolventa nu mai sunt acumulate datorii la datorii, penalitati la penalitati la o rata bancara. Orice penalitate, majorarea de intarziere se stopeaza automat", a explicat Ana Birchall prevederile legii.

Proiectul mai prevede ca orice debitor care dupa 90 de zile de la data scadenta a unei datorii stie ca nu mai poate sa isi achite aceste datorii poate sa ceara intrarea in insolventa si, in felul acesta, sa se poata redresa financiar in baza acestui plan de rambursare, a mai spus ea.

"Avem doua proceduri: atunci cand debitorul nu are nicio sansa sa se redreseze poate solicita lichidarea sau isi poate reesalona datoriile, pe baza planului de rambursare pe care il propune, sub supravegherea si consultanta unui administrator al procedurii desemnat de o comisie de insolventa. Acest admnistrator poate fi dintre practicienii in insolventa, avocati, notari sau executori judecatoresti. Cheltuielile in procedura de rambursare sunt prevazute in planul de rambursare, iar cheltuielile de demarare a acestei proceduri sunt suportate de la bugetul de stat", a mai aratat Birchall.
Camera Deputatilor este for decizional cu acest proiect.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri