Informatia privind inscrierea lui Sebastian Ghita in UNPR a fost furnizata de surse apropiate liderului PSD, Victor Ponta, vineri dimineata, inainte de inceperea dezbaterii motiunii de cenzura, scrie Mediafax.

In noiembrie anul trecut, dupa alegerile prezidentiale pierdute de Ponta, Sebastian Ghita a demisionat din PSD, dupa ce afirmase ca este momentul ca Ion Iliescu sa se retraga si ca ar trebui si ca toti cei cu probleme sa fie suspendati din partid, enumerandu-i pe Mazare, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

"Intr-un fel, tinerii au dreptate: cat timp Ion Iliescu se aseaza la fiecare sedinta langa presedintele PSD avem o problema. Nu una personala, una de perceptie. Ca noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu si generatia sa. Ion Iliescu are venerabila varsta de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred ca e momentul ca Ion Iliescu sa se retraga. Nu mai poate fi un simbol al PSD", afirma Ghita, apreciind ca e necesara reformarea PSD si ca toate partidele "trebuie sa arate ca au un raspuns la acuzatiile de comunism, coruptie si ineficienta".

El sustinea atunci ca va infiinta un nou partid de stanga, din luna ianuarie urmand sa inceapa strangerea de semnaturi in acest sens.