"Selectia candidatilor incepe imediat dupa finalizarea selectiilor la nivelul fiecarui judet. Asta inseamna ca la sfarsitul lui septembrie incepem sa facem analizele pe fiecare candidat. La sfarsitul lui septembrie incepem lansarea pe piata a studiilor vizavi de mai multi candidati la anumite zone, unde avem 2-3 variante. Vor fi facute sondaje. La mijlocul lui noiembrie probabil vom avea o situatie mai clara, cum ne pozitionam", a declarat Codrin Stefanescu (foto).

Mai mult, secretarul general adjunct al PSD a spus ca stabilirea candidatilor va depinde si de cum merg negocierile cu UNPR, pentru formarea listelor comune. Stefanescu a precizat ca aceste discutii vor incepe in luna noiembrie sau imediat dupa Congresul PSD. Se va decide atunci daca UNPR va candida pe liste comune cu PSD in alegerile locale sau fiecare partid va avea liste proprii, desi cei mai multi lideri din ambele formatiuni si-ar dori candidaturi comune. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pentru alegerile parlamentare din 2016.

Pe de alta parte, Codrin Stefanescu spune ca nu exista in acest moment o regula cu privire la acordarea prioritatii la candidatura a alesilor aflati deja in functie, ci totul va depinde de sondajele efectuate in teritoriu. “Depinde cum sunt perceputi de public. Sunt alesi care sunt alesi de 2-3 mandate si care nu coboara sub 70-75%. Avem alesi locali unde scorurile sunt dezastruoase, nici nu mai are rost sa faci o analiza. Cu ala s-a terminat, s-a inchis subiectul”, a mai spus Codrin Stefanescu.

Codrin Stefanescu: PSD, pe oricine ar arunca in lupta, pleaca de la 55%

Secretarul general adjunct al PSD vorbeste si despre zone cu probleme pentru partid, acolo "unde au fost decapitate organizatiile la nivel de judet ", cum este Constanta, Prahova sau Arges. Codrin Stefanescu sustine ca social-democratii sunt linistiti, desi au ramas fara multi lideri, pentru ca PSD este foarte bine vazut de catre alegatori.

Citeste si:

"Avem o strategie, de exemplu la Pitesti PSD pe oricine ar arunca in lupta pleaca de la 55%”, a spus Stefanescu, pentru ca “oamenii gandesc la nivel teritorial altfel decat vedem noi lucrurile de la Bucuresti”, referindu-se la problemele penale ale liderilor locali.

De altfel, Codrin Stefanescu a declarant ca alesii cu probleme in justitie, dar care nu au o decizie definitiva a instantei, vor putea candida in continuare. "Plecam de la prezumtia de nevinovatie. (...) Unii vad la centru baroni, noi vedem in teritoriu un om care este votat cu 60-70%. Daca Gheorghe Nichita este votat la Iasi cu 75%, nu conteaza ca la Bucuresti unii il vad baron. Nu pot sa-mi bat acolo joc de sute de mii de voturi intr-un judet ca acesta, cand oamenii gandesc altceva", a spus secretarul general adjunct al PSD.

Comentand cazul lui Gheorghe Nichita, Codrin Stefanescu a explicat ca unii alesi sunt in continuare foarte populari in orasele pe care le-au condus si, in absenta unei decizii nefavorabile definitive in instanta, vor putea candida din nou. “Acum Nichita este anchetat pentru dragostea lui din tei, cu ce a facut el cu iubita lui acolo. A facut o greseala, din dragoste mai iti pierzi din cand in cand si uzul ratiunii, toata lumea a fost indragostita, stie cum e. (...) La Iasi avem o organizatie foarte puternica, care face analize. Daca acum mie Nichita imi iese in sondaje cu 74%, daca acea comunitate il vrea pe acel om, asta este. Oamenii aia voteaza, trebuie sa tinem cont de ceea ce vor oamenii sa voteze”, a completat Codrin Stefanescu.

Sursa foto: Mediafax Foto