In multe zone din tara, social-democratii au pierdut atat sefia consiliilor judetene, cat si a primariilor, din cauza problemelor penale. Desi, din 2016, sefii de CJ vor fi alesi indirect, potrivit noii legislatii electorale, lipsa influentei unor baroni cu doua sau chiar trei mandate in fruntea judetelor se va simti, dupa cum recunosc chiar liderii PSD. Acestia mizeaza insa pe electoratul stabil al PSD, care ar vota orice candidat pe care social-democratii il vor arunca in lupta, asa cum a declarat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu. Acesta a precizat ca alesii cu probleme in justitie, care nu au o decizie definitiva, vor putea candida pentru un nou mandat, daca stau bine in sondaje, arata Mediafax.

Judete-cheie pentru PSD, "decapitate" in urma anchetelor DNA

Social-democratii au castigat in 2012, la alegerile locale, 22 de mandate de presedinte de Consiliu Judetean. In septembrie 2014 a trecut in tabara PSD si fostul liberal Marian Cristinel Bigiu, seful CJ Buzau, care a plecat din PNL in baza OUG 55/2014, care permitea migrarea alesilor locali. Astfel, din cei 23 de presedinti de CJ, pe care ii avea PSD, 14 au ajuns sa aiba probleme penale, sa fie suspecti in dosare de coruptie sau in vizorul ANI, inclusiv proaspatul social-democrat Cristinel Bigiu. Multi dintre acestia si-au pierdut, intre timp, si functiile.

Problemele au aparut in fiefuri importante ale PSD, cum este Braila, Iasi, Prahova, Mehedinti si Arges. Cel mai afectat judet a fost insa Constanta, acolo unde social-democratii l-au pierdut din cauza problemelor cu legea atat pe seful Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu (foto), cat si pe primarul municipiului, Radu Mazare.

Nicusor Constantinescu a fost suspendat de prefectul judetului la inceputul anului, pe numele sau existand mai multe dosare penale. Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in altul este judecat pentru ca a atribuit nelegal terenuri. De asemenea, Nicusor Constantinescu este judecat pentru ca ar fi subfinantat Centrul Militar Zonal.

Radu Mazare a demisioant atat din PSD, cat si de la conducerea primariei Constanta, dupa ce a fost acuzat ca a luat mita noua milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit in obtinerea de autorizatii.

Un alt fief important pierdut de PSD este Arges, acolo unde baronul Constantin Nicolescu, care a fost puternic sprijinit in timpul procesului sau de liderii PSD, inclusiv de premierul Victor Ponta, a fost condamnat definitiv la 7 ani si 8 luni de inchisoare pentru folosirea de fonduri PHARE de aproape 900.000 de euro, in baza unor documente false. De altfel, situatia de la Arges este una speciala, avand in vedere ca, dupa demisia din functie a lui Constantin Nicolescu (gasit in stare de conflict de interese de catre ANI, intr-un dosar separat de cel instrumentat de catre DNA), s-au organizat alegeri, in urma carora tot un social-democrat, Florin Tecau, a castigat mandatul de presedinte al CJ. La un an de la victorie, in aprilie 2015, noul sef al judetului a fost la randul sau adus cu mandat la DNA pentru audieri, avand insa la acea data calitatea de martor, intr-un dosar de coruptie cu fonduri europene.

Florin Tecau a fost insa implicat si intr-un scandal, dupa ce in presa au aparut convorbiri cu caracter sexual intre el si o jurnalista. In urma scandalului, Florin Tecau a demisionat de la conducerea PSD Arges, functie detinuta anterior de predecesorul sau Constantin Nicolescu.

Florin Tecau castigase alegerile partiale cu 58,1% din voturi

Situatia de la Arges este cu atat mai grava cu cat social-democratii au probleme si in doua, din cele trei, municipii ale judetului. La Pitesti, primarul PSD Tudor Pendiuc a fost suspendat din functie, dupa ce la finalul anului 2014 a fost arestat preventiv intr-un dosar de luare de mita, unde este acuzat si de abuz in serviciu. Si primarul municipiului Curtea de Arges are probleme cu justitia, fiind urmarit penal in acelasi dosar cu fostul sef al Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu.

In Buzau, presedintele CJ Cristinel Marian Bigiu a fost suspendat din functie, fiind cercetat in doua dosare de coruptie. A stat sase luni in arest preventiv si la domiciliu, insa a revenit la conducerea judetului dupa ce a fost plasat sub control judiciar. Probleme mult mai mari sunt in municipiul Buzau, acolo unde unul dintre cei mai importanti lideri locali al PSD, Constantin Boscodeala, a fost condamnat in prima instanta la 5 ani de inchisoare pentru ca ar fi acordat ilegal peste 1,6 milioane de lei din bugetul local clubului de fotbal Gloria Buzau. Boscodeala a ramas si primar, dar si lider PSD Buzau, dupa ce presedintele de atunci al PSD, Victor Ponta, nu i-a acceptat demisia.

O situatie similara este si in Prahova, un alt judet important pentru social-democrati. Seful Consiliului Judetean, Mircea Cosma, este suspendat din functie, dupa ce procurorii DNA l-au pus sub urmarire penala in dosarul omului de afaceri Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Mircea Cosma este acuzat ca a sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro. In acelasi dosar sunt cercetati si alti lideri importanti ai PSD, precum fiul lui Mircea Cosma, deputatul Vlad Cosma, dar si fostul deputat PSD Sebastian Ghita. In Prahova, PSD a pierdut si primaria Ploiestiului, dupa ce edilul Iulian Badescu a demisioant in urma plasarii sale sub arest preventiv in dosarul in care este urmarit penal pentru finantarea echipei de fotbal Petrolul Ploiesti cu fonduri de la bugetul local.

Citeste si:

In Mehedinti, presedintele Consiliului Judetean, Adrian Duicu, a pierdut functia dupa ce a fost declarat incompatibil de catre ANI, primind in acest sens si un verdict final din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Duicu era suspendat din functia de sef al CJ Mehedinti dupa ce fusese arestat preventiv intr-un dosar de coruptie in anul 2014.

Situatia este dificila pentru PSD si in judetul Gorj. Acolo, presedintele Consiliului Judetean, Ion Calinoiu, a fost declarat incompatibil de catre ANI in luna iunie, fiind acuzat si de fals in declaratii in forma continuata. Intre timp, la primaria Targu Jiu au fost incepute cercetarile in doua dosare, fiind efectuate si perchezitii la domiciliul edilului PSD Florin Carciumaru. DNA nu a deschis insa, pana in acest moment, un dosar pe numele primarului.

In Dambovita, presedintele Consiliului Judetean, Adrian Tutuianu, a fost cercetat incepand din 2014 pentru trafic de influenta in legatura cu campania electorala pentru alegerile locale din 2012, insa liderul PSD sustine ca procurorii au dispus in aces caz neinceperea urmaririi penale.

In Dolj, seful CJ Ion Prioteasa este urmarit penal inca din 2013 pentru fapte de coruptie savarsite in cadrul institutiei, iar in Timis presedintele Consiliului Judetean Titu Bojin este la randul sau urmarit penal pentru coruptie. Si la Ialomita presedintele Consiliului Judetean, Silvian Ciuperca, a fost trimis in judecata pentru luare de mita, insa conduce in continuare institutia. Un alt judet important al PSD, unde sunt probleme de coruptie, este Braila.

Seful CJ Bunea Stancu a fost condamnat in 2015 la trei de inchisoare in dosarul „Mita la PSD”, iar ulterior procurorii l-au pus sub urmarire penala intr-un alt dosar pentru abuz in seriviciu in forma continuata.

La Sibiu, presedintele Consiliului Judetean, Ioan Cindrea, a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese, insa decizia nu este definitiva, iar social-democratul a ramas la conducerea CJ Sibiu. Nu in ultimul rand, la Suceava presedintele Consiliului Judetean, Catalin Nechifor, ar putea ajunge in fata procurorilor intr-un dosar in care este suspectat de abuz in serviciu si luare de mita, dupa ce la sediul institutiei pe care o conduce au fost efectuate perchezitii de catre DNA. O situatie similara este si la CJ Olt, unde procurorii au efectat in 2014 mai multe perchezitii, fiind vizate firme ale presedintelui institutiei, Paul Stanescu, precum si ale fratelui acesta, deputatul Alexandru Stanescu, si ale deputatului PSD Dan Ciocan.

Probleme cu legea si pentru 14 primari PSD de muncipii

Social-democratii intampina probleme si in 14 municipii, unde primarii sunt in vizorul DNA sau chiar si-au pierdut functiile ca urmare a problemelor cu legea. Pe langa cele cinci cazuri deja amintite (Radu Mazare, Constantin Boscodeala, Nicolae Diaconu, Tudor Pendiuc si Iulian Badescu), PSD a ramas si fara primaria Iasi, acolo unde edilul Gheorghe Nichita, vicepresedinte suspendat la nivel national al partidului si sef al filialei Iasi a PSD, a fost suspendat din functie in luna mai, fiind acuzat de procurori de instigare la folosire de informatii care nu sunt destinate publicitatii si de abuz in serviciu, dupa ce ar fi folosit rersele primariei pentru a-si spiona amanta.

Alti trei primari PSD si-au pierdut functia din cauza problemelor in justitie. Este vorba despre Dorin Danesan, primarul Sighisoarei, condamnat la un an de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu, primarul Barladului, Constantin Constantinescu, condamnat la un an de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese, precum si Minel Prina, primarul Slatinei, urmarit penal in dosarul lui Darius Valcov pentru complicitate la trafic de influenta.

Alti cinci primari sunt sunt inca in functie: Alexandru Stoica (Slobozia), trimis in judecata pentru fals intelectual, Cristian Duica (Rosiorii de Vede), urmarit penal pentru abuz in serviciu, Dorel Costel Coica (Satu Mare), declarat incompatibil de catre ANI, Dumitru Pantazi (Pascani), trimis in judecata pentru abuz in serviciu, precum si Florin Cazacu (Brad), anchetat pentru nereguli privind procedurile de achizitii publice si de intocmire a actelor contabile, in urma unui control al Curtii de Conturi.

Sursa foto: Mediafax Foto