Noul ambasador al SUA la Bucuresti, Hans Klemm, s-a intalnit marti cu presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si cu presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, discutiile cu sefii Legislativului avand loc la doar o zi de la prezentarea scrisorilor de acreditare la Bucuresti.

Primul mesaj al noului ambasador SUA: "Sunt fermecat de Romania"

La finalul intrevederii cu diplomatul american, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat ca au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic, despre rolul Romaniei in regiune, dar si despre problema imigrantilor, scrie Mediafax.

Cei doi oficiali au discutat despre amenintarile din partea sudica a Europei, Tariceanu precizand ca ambasadorul a pus o "intrebare foarte directa", daca "autoritatile romane apreciaza ca o amenintare consistenta problema fluxurilor de refugiati de imigranti care preocupa intreaga lume, dar cu precadere UE".

"Am discutat toate aceste probleme cu convingerea ca fiecare din tarile noastre putem aduce o contributie extrem de utila pentru o lume mai buna, o lume democratica si prospera", a comentat Calin Popescu-Tariceanu.

De asemenea, presedintele Senatului a mai spus ca, in cadrul discutiilor, a subliniat ca Bucurestiul percepe din ce in ce mai mult "politica agresiva a Rusiei", invocandu-se necesitatea consolidarii flancului estic al NATO.

"Am discutat, bineinteles, despre amenintarile pe care Alianta NATO le are. Am subliniat, din pacate as spune pentru noi, modul in care noi percepem din ce in ce mai mult politica agresiva a Rusiei si necesitatea ca pozitia noastra sa fie aceeasi pe care am aratat-o in ultima perioada, mai exact, cred ca in ceea ce priveste tari precum Moldova sau Ucraina, dreptul lor de a alege liber calea de dezvoltare politica sau sociala sau economica nu poate fi acceptat ca ar fi impusa de Rusia sau de altcineva, trebuie sa le dam aceasta posibilitate de alegere libera", a mai spus Tariceanu.

Un alt subiect abordat a fost posibilitatea extinderii relatiilor economice dintre Romania si Statele Unite. "Am discutat despre posibilitatile de extindere ale relatiilor romano-americane in domeniul economic, avand in vedere revenirea puternica a economiei americane si, probabil, apetitul mai ridicat al investitorilor americani pentru investitii in strainatate. In aceasta perioada economia Americii este una din cele mai performante, cu cele mai ridicate rate de crestere pentru o tara de dimensiunea Statelor Unite. Somajul a scazut foarte mult si, asa cum spuneam, resursele companiilor si dorinta lor de a-si extinde activitatile in alte zone geografice trebuie sa fie luate in considerare si i-am spus ambasadorului ca contam pe influenta si pe sprijinul pe care le poate da pentru a atrage investitii suplimentare americane in Romania, in beneficiul ambelor tari", a declarat Tariceanu dupa o intalnire cu ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm.

In cadrul discutiilor, potrivit lui Tariceanu, ambasadorul american a amintit de cei militari romani raniti in Afganistan si a multumit "in numele poporului american pentru sacrificiile pe care noi le-am facut in teatrele de operatiuni, pentru efoturile pe care le-am aratat in decursul timpului in Irak, in Afganitan". Ambasadorul SUA nu a facut declaratii de presa.

Sursa foto: Print screen Facebook.com/bucharest.usembassy

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri