Cristiana Anghel a incercat sa le arate protestatarilor cateva foi despre care a sustinut ca sunt o propunere de abrogare a legii contestate de ei, insa crescatorii de oi i-au spus ca nu de hartii au nevoie. La un moment dat, unul dintre protestatari a rupt foile si altul a inceput sa strige, spunandu-i senatoarei: ”Nu e lege asta, nu e lege”, iar Cristiana Anghel a replicat: ”Esti prost?”.

Sursa video: realitatea.net.

”Suntem prosti toti, doamna, toti”, a spus ciobanul, in timp ce altul i-a spuns senatoarei: ”Doamna draga, de ce ne jigniti?”, Cristiana Anghel raspunzand: ”Pentru ca a rupt hartia”. Peste 2.500 de crescatori de oi protesteaza de trei ore la Palatul Parlamentului, pe parcursul manifestatiei inregistrandu-se incidente dupa ce o parte din acestia au fortat poarta si au reusit sa intre in curte.

Astfel, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au incercat sa ii opreasca sa patrunda in curtea Parlamentului. In busculada creata in incercarea manifestantilor de a intra in curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.

Citeste si:

Potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apara, fiindu-i rupt un deget in busculada creata. In urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.

Reprezentanti ai protestatarilor au fost invitati la Comisia pentru agricultura a Camerei Deputatilor, care s-a intrunit pentru a discuta despre nemultumirile acestora, respectiv noile modificari ale Legii vanatorii, dupa care sa propuna o serie de modificari catre Ministerul Mediului.

Crescatorii de oi se impotrivesc noilor reglementari intrate in vigoare in Legea vanatorii si a fondului cinegetic, care interzice infiintarea, intretinerea sau recoltarea culturilor agricole, fara asigurarea protectiei faunei de interes cinegetic si limiteaza numarul de caini pe care crescatorul de animale il poate detine. Acestia cer abrogarea noilor norme.

Protestul a fost organizat de mai multe asociatii de crescatori de animale din Romania, in special de catre Agrostar si Asociatia crescatorilor si exportatorilor de bovine, ovine, porcine din Romania. Potrivit organizatorilor, la manifestatie ar fi urmat sa participe 3.000 de persoane.

Potrivit modificarilor legislative, promulgate recent de presedintele Klaus Iohannis, ciobanii vor putea detine la ses un singur caine de paza la stanga, cei de la deal vor avea doi caini, iar cei de la munte trei caini. Legea vine acum si cu amenzi, de pana la 1.500 de lei.