"Ne-am concentrat discutia pe trei teme mari. Prima legata de ocuparea fortei de munca si mai ales masuri pentru a stimula tinerii pentru a intra in campul muncii. Am discutat si despre programele de insertie sociala si de reducere a saraciei si am discutat putin si despre a treia prioritate privind protectia si drepturile lucratorilor migranti", a declarat prim-ministrul Dacian Ciolos , conform Mediafax.

Premierul a precizat ca s-a concentrat in a discuta cu conducerea Ministerului Muncii despre nevoia de a creste eficienta utilizarii diferitelor instrumente de asistenta si incluziune sociala.

"Atunci cand vorbim de saracie, de exmplu, de saracia in mediul rural, (...) asta presupune o conlucrare si o coordonare a programelor pe care le are Ministerul Muncii cu programele pe care le are Ministerul Educatiei, Ministerul Sanatatii sau Ministerul Agriculturii, in asa fel incat, la nivel local, responsabilii, primariile grupurile de actiune locala sa poata sa vina cu abordari integrate si sa nu fie blocate cu o birocratie foarte rigida la nivelul diferitelor programe pe care le avem la nivel national", a precizat Ciolos.

Citeste si:

El a adaugat ca, in perioada urmatoare, se va lucra cu grupuri ale reprezentantilor acestor ministre, autoritati de management pentru fonduri europene si ale diferitelor institutii care gestioneaza inclusiv programe de finantare din bugetul national pentru a "da mai multa claritate a instrumentelor pe care le au la dispozitie si a modului in care ele pot sa fie folosite la nivel local pentru a putea rezolva o problema sau alta".
Totodata, Ciolos i-a incurajat pe reprezentantii Ministerului Muncii sa "lucreze intr-un mod mai deschis cu diferiti actori neguvernamentali" care au experienta in aplicarea unor programe privind politicile sociale.

Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV) a stabilit trei prioritati strategice pentru anul 2016: cresterea ratei de ocupare a fortei de munca, aplicarea Strategiei Nationale privind Incluziunea Sociala si Reducerea saraciei si asigurarea asistentei si protectiei lucratorilor migranti.

Sursa foto: Mediafax Foto