Calin Popescu Tariceanu a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, la Timisoara, ca isi doreste doua tururi de scrutin la alegerile locale din aceasta vara. ”Pentru noi, scrutinul in doua tururi ar fi avantajos, pentru ca ne-ar creste rezultatele. Scrutinul intr-un singur tur ii favorizeaza pe cei deja alesi. Modificarea alegerilor inainte de alegeri nu este o practica democrata. Anul trecut, cand s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic in care cele doua partide, PSD si PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului in favoarea lor. Trebuie sa existe o stabilitate legislativa”, a declarat Tariceanu. Copresedintele ALDE a subliniat ca formatiunea sa nu va forma aliante electorale pentru alegerile locale, potrivit Mediafax.

”Ideea este simpla si clara, mergem singuri in alegeri, mergem cu proprii nostri candidati, propriile noastre liste si propriul nostru program. Noi consideram ca exista un singur partid liberal si acela suntem noi. Reprezentantii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populara, au cu totul alte valori pe care le imbratiseaza acum. In Romania exista un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politica, iar pentru noi este foarte important si dorim sa promovam aceste principii. Daca cineva este profund serios ancorat in lucruri consistente va vedea ca PNL nu mai are de-a face cu liberalismul. Acestea sunt motivele pentru care noi consideram ca trebuie sa mergem singuri in alegeri”, a spus Calin Popescu Tariceanu. Liderul ALDE a mai spus ca nu au fost stabiliti, deocamdata, candidatii partidului pentru alegerile locale, iar termenul de prezentare al acestora este unul ”variabil, in functie de notorietatea candidatilor”.

Tot vineri, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Brasov, ca partidul pe care il conduce, alaturi de UNPR, ALDE si UDMR, nu este de acord cu modificarea legii alegerilor locale si ca, in aceste conditii, nu crede ca premierul Dacian Ciolos va mai face vreun demers pentru modificarea acesteia. ”PSD, UNPR, ALDE si UDMR au anuntat ca nu sunt de acord cu modificarea legii alegerilor locale. In aceste conditii nu stiu daca domnul prim-ministru Dacian Ciolos se mai poate gandi ca mai are rost sa initieze in vreun fel sau altul o ordonanta sau proiect de lege in conditiile in care o larga majoritate din Parlament nu sustine aceasta idee'', a spus Dragnea.

Citeste si:

''O decizie definitiva in ceea ce priveste tipul de alegeri agreat de partidul nostru va fi luata sambata, in cadrul sedintei Comitetului National Executiv al UNPR, care va avea loc la Brasov'', au precizat reprezentantii UNPR pe pagina de Facebook a partidului, imediat dupa anuntul lui Dragnea. De asemenea, presedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, joi seara, ca, din punctul de vedere al PSD, alianta cu ALDE si UNPR din Parlament se pastreaza, social-democratul sustinand ca este mai putin important daca formatiunea lui Gabriel Oprea isi va face sau nu grup parlamentar separat.

In ceea ce priveste acordul cu UNPR in vederea celor doua scrutine programate pentru anul acesta, Dragnea declara ca, in timp ce la alegerile locale se vor face aliante la nivelul organizatiilor locale sau judetene, in functie de caz, pentru scrutinul parlamentar PSD va avea discutii cu UNPR pentru a decide termenii viitoarei colaborari.