Premierul Dacian Ciolos a anuntat ca Pachetul de masuri pentru combaterea saraciei va fi finantat integral de la bugetul de stat si din fonduri UE, iar unele masuri nu sunt "doar ambitii sau obiective politice", ci conditionalitati impuse de Uniunea Europeana.

"Obiectivul nostru este sa punem impreuna si sa avem un tratament integrat a bugetului national cu bugetul din fonduri europene pentru aceste masuri care multe dintre ele nu sunt doar ambitii sau obiective politice ale noastre, dar vin ca si conditionalitati din partea Uniunii Europene. Si atunci, decat sa punem in practica unele masuri doar ca ni le cere Uniunea Europeana, vrem sa ni le apropiem si sa le integram in ceva ce chiar poate sa fie util. Sa putem spune la sfarsitul acestei perioade bugetare europene ca fondurile europene au fost folosite nu doar pentru a fi absorbite intr-un anumit procent, ci si pentru a rezolva anumite probleme", le-a spus Dacian Ciolos participantilor la dezbaterea publica privind pachetul integrat pentru combaterea saraciei care a avut loc, miercuri, la Palatul Victoria.

Premierul considera ca nu e nevoie doar sa fie alocate fonduri, inclusiv bani europeni, ci mai ales este nevoie ca utilizarea lor sa fie eficenta.

"Dincolo de proceduri administrative, de vointa politica, e nevoie de umanitate in acest proces pentru ca lucram cu oameni, nu cu numere si pentru ca aceste masuri sa fie eficiente, asta presupune prin excelenta o relatie interumana", le-a spus premierul celor prezenti.

El a facut apel la reprezentantii organizatiilor nonguvernamentale, ai administratiei locale, ai mediului academic, la alti factori implicati prezenti la dezbatere sa vina cu experienta acumulata si spiritul umanist alaturi de initiativa Guvernului si a propus infiintarea unei coalitii in acest sens.

Premierul a amintit ca planul de masuri contine 47 de puncte grupate pe etape din viata astfel incat sa se poata oferi "o plasa de siguranta" celor mai saraci din Romania indiferent de varsta. Totodata, masurile preconizate de Guvern vizeaza imbunatatirea locuintelor, a vietii in mediul rural, cresterea calitatii invatamantului, precum si incluziunea persoanelor cu dizabilitati, incadrarea in munca a tinerilor.

El a explicat ca strategia contine prioritatile de interventie pe care Guvernul si le-a propus sa le continue sau sa le demareze in cursul acestui an, dar a subliniat faptul ca foarte importanta este continuitatea programelor.

La dezbatere a fost prezenti si ministrul Dezvoltarii, vicepremierul Vasile Dincu, ministrul Muncii, Ana Costea, ministrul Fondurilor Europene, Anca Dragu, ministrul Educatiei, Adrian Curaj, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, unii dintre acestia exprimandu-si punctele de vedere.
Vicepremierul Vasile Dancu a afirmat ca politicile antisaracie sunt cu atat mai bune cu cat sunt orientate mai precis catre anumite segmente de populatie care ajung sub un prag decent de supravietuire. In opinia sa, lucrul care este cel mai grav in problema saraciei este cultura saraciei care produce saracia si este "o bomba cu efect intarziat".

"Chiar daca ii consideram egalii nostrii si intr-o viziune umanista incerca sa ii facem sa se simta egalii nostri, dar ei nu sunt ca si ceilalti pentru ca ei se singularizeaza in medii in care au conditii precare de viata, este violenta, este o cultura a excluderii, a autoetichetarii, care ii face sa nu poata iesi din cercul acesta al saraciei", a spus Dincu.

El a apreciat prezenta societatii civile in acest demers pentru ca aceasta aduce "imaginatie".

"Orice ai face in proiectele noastre care sunt facute in birou, de la Guvern, pe cifre, cu date statistice, cu buna credinta si inteligenta, cu profesionisti, risti sa ramai la nivelul unor politici formale care daca nu sunt duse de institutii pana la capat raman in acest domeniu. Cei care - cum se spune la fotbal - vin din iarba au alta viziune asupra lucrurilor si o viziune mult mai realista, o viziunea mult mai apropiata de oameni si de zona pragmatismului", a mai afirmat Dincu.

La randul sau, ministrul Muncii, Ana Costea, in interventia sa a spus ca Guvern isi propune ca obiectiv de tara bunastarea, "antonimul saraciei", iar setul de masuri antisaracie se va implementa sub deviza "Cu oameni si pentru oameni". In opinia sa, ocuparea fortei de munca, reconversia profesionala, programe destinate tinerilor neincadrati intr munca sau in sistemul educational, cooptarea antreprenoriatului urban, rural si social, orientarea beneficiarilor spre piata muncii, eficienta si eficacitatea alocarii de resurse, precum si identificarea nevoilor individului cu nevoi sociale sunt vectori importanti pentru combaterea saraciei si realizarea incluziunii sociale.

In interventia sa, ministrul pentru Fonduri Europene, Ana Dragu, a subliniat faptul ca este pentru prima data cand programele de combatere a saraciei sunt finantate integrat atat de la bugetul de stat, cat si din fonduri structurale. Dragu a reliefat faptul ca aceste programe trebuie sa continue pe o durata de mai multi ani si a anuntat ca vor fi editate ghiduri care sa vina in sprijinul celor interesati.

Ministrul Educatiei, Adrian Curaj a adus in discutie necesitatea ca forta cercetarii-inovarii sa fie folosita in atingerea obiectivelor propuse de strategie. De asemenea, el a subliniat faptul ca un copil trebuie ajutat nu doar la gradinita, ci el trebuie sa fie ajutat pe intreg lantul educational asa incat sa existe riscul ca el sa fie lasat in afara scolii.

La dezbatere au luat cuvantul si reprezentantii societatii civile, majoritatea acestora dand exemple relevante intalnite in activitatea lor, propunand solutii si, in general, apreciind necesitatea Strategiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri