Presedintele Camerei Deputatilor a prezentat miercuri plenului propunerile venite din partea Biroului Permanent de reluare a votului pe cele noua proiecte de lege care au trezit suspiciuni privind acuratetea sistemului de vot al Camerei Deputatilor si revenirea la votul prin ridicare de mana, starnind astfel critici din partea PNL, UDMR si a altor deputati independenti, conform Mediafax.

Liderul PNL Eugen Nicolaescu a sustinut ca aceasta solicitare contravine Regulamentului si deschide calea unui precedent “periculos”.

"A revota mai multe legi este unul dintre cele mai periculoase precedente care se putea intampla Camerei Deputatilor. Depinde la ce vreti sa fiti martori. Noi vom vota impotriva unei astfel de proceduri care este si neconstitutionala si periculoasa. I-am atras atentia domnului presedinte Zgonea ca isi asuma o situatie fara precedent", a spus deputatul PNL Eugen Nicolaescu

Liberalul a mai sustinut ca este "cumplit de ciudata situatia pe care PSD o impune" si i-a transmis liderului PSD Liviu Dragnea sa le ceara colegilor de partid "sa renunte la asemenea aberatii de comportament".

Deputatul PSD Marian Neacsu a afirmat ca, daca s-a facut o greseala, atunci ea trebuie corectata, afirmand ca Regulamentul permite acest lucru.

"Daca am constatat ca votul a fost viciat, ce facem? Persistam in greseala? Avem prevedere regulamentara - poate fi contestat votul asupra unui proiect fie in momentul in care se voteaza, fie imediat dupa, fie in 15 zile tot de catre un lider de grup. Nu in ultimul rand. Lasati legea presedintelui partidului in pace. A spus si la finalul sedintei de saptamana trecuta ca proiectul va fi retras si retrimis la comisie, cu acordul plenului. Problema este ca toate cele noua proiecte legislative au fost votate prin vicierea cvorumului de sedinta", a sustinut deputatul PSD Marian Neacsu.

Citeste si:

Si deputatul independent Mihai Sturzu a criticat propunerile de reluare a votului si de revenire la votul prin ridicare de mana, afirmand ca Liviu Dragnea ar trebui sa inteleaga ca Parlamentul nu poate fi condus asa cum este PSD, "cu mana de fier", si ca alesii au voie sa voteze potrivit vointei proprii.

Liderul deputatilor UDMR Mate Andras a facut front comun cu PNL, afirmand ca se creeaza "un precedent foarte periculos".

"Este un precedent foarte periculos. Am inteles de la domnul Neacsu ca acea lege pentru care toata lumea spune ca se vrea reluarea votului va fi retrasa si nu va face parte din acest pachet de legi. Daca este asa nu mai avem de ce sa votam pentru ca nu are rost sa reluam votul. Daca reluam votul doar pe acele opt proiecte inseamna ca ar trebui sa ne reintoarcem pana in decembrie, cand a fost introdus acest sistem", a spus deputatul UDMR Mate Andras.

Liderul grupului PSD, Florin Paslaru, i-a cerut presedintelui de sedinta, Valeriu Zgonea sa sisteze discutiile si sa dispuna inceperea procedurii de vot

"Deputatii PSD vin in Parlament ca si dumneavoatra si facem legi in folosul cetatenilor Romaniei. Nu este cazul sa ii jigniti. La BP s-a propus prezentarea in plen a celor doua proceduri. Va rog, sistati discutiile si haideti sa trecem la vot", a spus liderul grupului PSD, Florin Paslaru.

Sursa foto: Mediafax Foto