Premierul Dacian Ciolos a facut un apel, marti, la politicieni sa inceteze sa mai puna presiune pe buget, in conditiile in care 2016 este an electoral, si a avertizat ca Romania risca sa plateasca foarte scump daca se considera ca ce a fost mai greu pentru economia romaneasca a trecut, iar acum este timpul de a profita de cresterea economica.

Pentru acest an, bugetul Romaniei prevede un deficit bugetar apropiat de 3% din produsul intern brut (PIB), limita maxima admisa in Uniunea Europeana. De la inceptul acestui an a intrat in vigoare noul Cod Fiscal, care prevede scaderea mai multor taxe, in special a cotei generale a taxei pe valoarea adaugata (TVA), de la 24% pana la 20%, conform News.ro

"Putem acum interpreta gresit, ca ce a fost greu a trecut, iar acum sa culegem roadele. Pot aparea evenimente neprevazute, iar daca nu avem resurse, putem plati foarte scump", a declarat Ciolos, la conferinta "Strategia de dezvoltare a Romaniei si convergenta la euro", organizata de Profit.ro.

"Avem reflexul de a gandi ca banii publici trebuie cheltuiti, fara a ne gandi cum. Suntem in plin proces de relaxare fiscala. Fiind in an electoral, sunt proiecte care pun presiune pe buget. Guvernul e uneori obligat sa respinga anumite masuri. Trebuie vazut de unde facem rost de bani. Avem o constructie bugetara extrem de stramta", a completat premierul.

Bugetul pe 2016 a luat in calcul mai multe majorari salariale aprobarte anul trecut. De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sanatate si in domeniul asistentei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie s-au majorat cu 15% salariile din invatamant si cu 10% salariile celorlalti bugetari.

Premierul a afirmat ca guvernul pe care il conduce si-a propus sa profite de stabilitatea politica pentru a creste economia. Insa convergenta la zona euro trebuie sa ramana un obiectiv pe termen lung al Romaniei si trebuie realizata printr-o strategie eliberata de interese de partid, potrivit sefului executivului.

Ciolos a propus o strategie pe trei paliere. Mai intai, trebuie stabilit "unde vrem sa ajungem", iar pentru acest scop este nevoie de o viziune comuna si de idealuri comune.

In al doilea rand, Romania trebuie sa stabileasca "ce ne trebuie ca sa ajungem unde ne propunem".

"Ma gandesc la factori cheie precum stiinta, educatia si infrastructura. Apoi, ma gandesc la factori precum sectoarele unde avem potential, precum sectorul IT, agricultura, turismul, energia. Dincolo de asta, vrem sa introducem factorul de dezvoltare teritoriala. Sa nu ne gandim doar la marile orase, ci si la mediul rural si la micile orase", a spus Ciolos.

In al treilea rand, Romania trebuie sa stabileasca "ce trebuie facut pentru a ajunge unde vrem sa ajungem", a precizat premierul.
Seful guvernului a mentionat ca Romania trebuie sa foloseasca bugetul national si fondurile europene ca instrumente pentru dezvoltarea economica.

"Nu ne propunem sa revolutionam interventiile statului. Unde s-au facut lucruri bune trebuie continuat, e nevoie de schimbare unde e nevoie. E nevoie de eliminarea risipei si reducerea birocratiei, de administrarea mai eficienta a companiilor de stat", a afirmat premierul.

Ciolos considera ca Romania nu are inca o viziune coerenta in sectoare cheie precum energia si transporturile, insa extingerea managementului privat la companiile de stat ar putea imbunatati situatia.

"Consiliul de administratie nu e o sinecura pentru membrii lui. Ordonanta de urgenta 109 nu face miracole in sine, ea trebuie folosita corespunzator", a mai spus premierul.

Ministerul Economiei si cel al Economiei au lansat deja proceduri pentru selectia de manageri profesionisti la mai multe companii importante de stat.

Saptamana trecuta, Ministerul Energiei a demarat procedura de selectie a administratorilor pentru Complexul Energetic Oltenia, Oil Terminal si Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), semnand contracte de asistenta pentru recrutare de manageri cu o asociere de firme de specialitate.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri