"ANAF isi are rolul, care sper eu sa nu mai devina o sperietoare a mediului economic, ci un partener. E drept ca pe ANAF exista cateodata presiuni pentru a colecta bani la buget, insa cred ca aceste presiuni n-ar trebui sa fie cele care sa duca la o performanta a colectarii la buget, ci aceasta performanta ar trebui sa vina, in primul rand, din reducerea evaziunii fiscale si dintr-o contributie voluntara, sa spun, in acest proces de colectare", a spus premierul, in cadrul Galei Premiilor Capital, conform News.ro

Prim-ministrul a aratat ca are o "obsesie" fata de ANAF si de rolul institutiei in legatura cu mediul de afaceri. "E o institutie-cheie atat pentru buget si ar trebui sa fie o institutie-cheie si in relatia cu mediul de afaceri", a spus Ciolos.

Premierul a afirmat ca trebuie gasit un punct de echilibru, in asa fel incat ANAF sa isi faca treaba, dar sa nu devina "o institutie de forta", asa cum s-a mai intamplat.

"Ar trebui sa fie o institutie care sa faca puntea de legatura intre mediul privat si Guvern. (...) Avem nevoie de aceasta institutie eficienta si din punctul nostru de vedere, dar ea trebuie sa fie cat mai putin birocratica", a continuat Ciolos.

Sursa foto: agerpresfoto