Augustin Zegrean a aratat ca, in opinia sa, mare parte din actuala legislatie romaneasca trebuie rescrisa. ”Toata legislatia noastra a fost facuta in graba, ba pentru aderare, ba post-aderare, totul s-a facut in goana calului si trebuie rescrisa. Eu am convingerea ca am expertiza necesara pentru a contribui, macar, la rescrierea legislatiei”, a precizat fostul presedinte al Curtii Constitutionale, scrie News.ro.

In luna iulie, numele lui Augustin Zegrean a fost vehiculat in contextul preluarii presedintiei filialei PNL Bistrita. Senatorul Dorin Dobra preciza, atunci, pentru News.ro, ca s-a gandit la fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, fiind o varianta pe care a luat-o in calcul, tinand cont de finalizarea mandatului sau la CCR. Dobra a tinut sa mentioneze ca, din cate a inteles, Zegrean nu doreste sa revina in politica.

Augustin Zegrean a activat in politica, inainte de a deveni judecator al Curtii Constitutionale. Astfel, la alegerile din 1990 a obtinut un mandat de senator in judetul Bistrita Nasaud, din partea Frontului Salvarii Nationale (FSN). In legislatura 1990-1992 a fost vicepresedintele Comisiei Juridice a Senatului si membru al comisiei de redactare a Constitutiei Romaniei.

Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat. La alegerile din 2004, a fost ales ca deputat de Bistrita-Nasaud pe lista PD. In aceasta calitate, a fost membru in Comisia juridica de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor. Augustin Zegrean a fost judecator al Curtii Constitutionale, numit de Presedintie, incepand cu anul 2007, iar din 2010 a detinut functia de presedinte al CCR. Mandatul sau de judecator al Curtii s-a incheiat anul acesta, in luna iulie.

Sursa foto: Andrey_Popov / Shutterstock