Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, in unanimitate, propunerea de numire a Laurei Oprean in functia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Intrebata in timpul interviului sustinut in fata membrilor Sectiei pentru procurori a CSM daca ar trebui mentinut Mecansimul de Cooperare si Verificare (MCV) privind monitorizarea sistemului judiciar, Laura Oprean a declarat: “In ceea ce priveste obiectivele stabilite pentru sistemul judiciar prin acest MCV, consider ca ele au fost atinse. Avem consolidare institutionala legislativa, avem noi coduri, sistemul judiciar este suficient de matur, a dovedit ca si-a asumat cu responsabilitate prin aplicarea noilor coduri, in materia combaterii coruptiei sunt rezultate semnificative atata in ceea ce priveste combaterea la nivel inalt, cat si combatrea micii coruptii. Acum, in ceea ce priveste decizia de a se mentine sau nu acest MCV, este o decizie politica pana la urma. Raportat strict la sistemul judiciar, consider ca obiectivele stabilite au fost atinse”, conform News.ro.

Dupa Laura Oprea, sustine interviul Bogdan Licu, propus de ministrul Justitiei pentru functia de adjunct al procurorului general al Parchetului instantei supreme. Laura Oprean si Bogdan Licu au fost delegati in functiile de prim-adjunct si, respectiv, adjunct al procurorului general incepand din 17 mai, pentru sase luni, prin ordin al procurorului general Augustin Lazar. La sfarsitul lunii octombrie, delegarile pe functii au fost prelungite cu inca sase luni, atat pentru Oprean, cat si pentru Licu.

Potrivit Legii 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), prim-adjunctul si adjunctul acestuia sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror. Numirea se face pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data. Presedintele poate refuza motivat numirea in functiile de conducere.

Laura Oprean a fost, din iulie 2014, procuror-sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj. In mai 2013, si-a incetat, la cerere, activitatea la Directia Nationala Anticoruptie, unde era delegata in functia de procuror-sef adjunct. Oprean are o experienta ca procuror de 17 ani. In 2 aprilie 2009, Laura Oprean a fost delegata, la propunerea lui Daniel Morar, atunci sef al DNA, in functia de procuror-sef adjunct al Directiei. Anterior, ea a fost procuror-sef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA.

Bogdan Licu a fost prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, din 17 mai 2013 pana in 16 mai 2016, de atunci fiind delegat in functia de adjunct al procurorului general. In perioada 2 februarie - 28 aprilie 2016, Licu a fost procuror general interimar, dupa ce Tiberiu Nitu a demisionat, fiind acuzat de complicitate la abuz in serviciu, in dosarul fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea privind deplasarile in coloana oficiala.

In perioada in care a asigurat interimatul la conducerea PICCJ, Licu a dispus redeschiderea dosarului Revolutiei. Cauza fusese clasata, pe motiv ca nu exista probe, in 14 octombrie 2015, cand la conducerea PICCJ a fost Tiberiu Nitu. Licu a absolvit cursuri de securitate nationala la Universitatea Nationala de Aparare (2003), in domeniul combaterii contrafacerilor (Washington D.C., 2004) si in domeniul sigurantei nationale in cadrul Serviciului Roman de Informatii prin Academia Nationala de Informatii - Colegiul Superior de Siguranta Nationala (2004).

Bogdan Licu a obtinut diploma de master in drept penal la Facultatea de Drept ''Nicolae Titulescu'' din Bucuresti (2003-2004), diploma de masterat privind relatiile internationale si integrare europeana in cadrul Scolii Superioare de Studii Politice si Administrative (2004 - 2006) si diploma de doctorat in stiinte militare si informatii, cu tema ''Coruptia, risc major la adresa securitatii nationale'', in cadrul Academiei Nationale de Informatii "Mihai Viteazul" (2011), potrivit CV-ului publicat pe site-ul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In august 2015, jurnalista Emilia Sercan a sustinut ca Bogdan Licu si-a plagiat teza de doctorat, coordonatorul lucrarii sale fiind Gabriel Oprea. Teza acestuia nu a fost inca analizata de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

Bogdan Licu si-a sustinut teza de doctorat in anul 2011, la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazu”, institutie aflata in subordinea Serviciului Roman de Informatii. In urma acuzatiilor de plagiat, Licu a trimis, in martie 2016, o cerere ministrului Educatiei, prin care a cerut retragerea titlului de doctor. “Am facut acest lucru din motive personale, a fost o decizie grea, dar vreau sa specific ca nu consider ca am plagiat in acea teza de doctorat”, declara atunci Bogdan Licu.

Sursa foto: Shutterstock/Andrey_Popov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri