”In saptamanile urmatoare (PSD – n.r.) are de gand sa distribuie credite de angajamente de 30 de miliarde de lei autoritatilor locale, fara prioritati clare de finantare, fara o dezbatere publica, fara transparenta (...) Aceasta decizie, in opinia mea, este cea mai mare teapa pe care o da PSD bugetului Romaniei dupa teapa din anii 90 a Bancorexului. Este un al doilea Bancorex ceea ce incearca acum sa faca Guvernul Romaniei prin semnatura doamnei Shhaidehuujujiii, dar, in realitate, si am toate motivele sa cred asta, prin decizia politica a domnului Dragnea. Sa angajezi de acum pana in 2020 toate fondurile care vori fi apoi platite din munca fiecaruia, din bugetele urmatoare atat de repede, fara transparenta – ma astept prioritar sa fie administratiile PSD. (...) Mi se pare foarte grav si cautam toate mijloacele legale parlamentare pentru a opri acest lucru”, a declarat Cristian Busoi, potrivit News.ro.

El le-a cerut liberalilor sa critice PSD in iesirile publice si sa-si apere principiile ”cu fermitate”.

”Cand iesim in spatiul public sa atacam PSD, nu sa-i criticam pe colegii nostri direct sau voalat, sa fim foarte fermi in a apara niste principii si dupa 17 iunie sa venim in fata romanilor cu un proiect de tara si cu o echipa care sa fie credibila ca va duce la indeplinire acel proiect de tara”, a afirmat Busoi.

Ordonanta de urgenta 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltarii condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeste 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 - 2020, a fost aprobata in februarie de Senat, desi actul normativ a fost dur criticat de opozitie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justitie. Referitor la acest lucru, Grindeanu a precizat ca aceasta suma este doar rezultatul solicitarilor de proiecte venite din partea primariilor in guvernarea trecuta.

Sursa foto: AGERPRES FOTO