Proiectul a fost initiat pentru a repara un vid legislativ in cazul angajatilor al caror contract de munca a fost desfacut automat la finalul unui mandat al Legislativului si care nu mai puteai fi reangajati pentru ca intrau sub incidenta articolului din Codul penal privind conflictul de interese, potrivit News.ro.

Vicepresedintele Comisiei privind statutul deputatilor si senatorilor, Adriana Saftoiu, a explicat, pentru News.ro, masura.

„Este doar modificarea aceea care prevede ca nu e conflict de interese. E un aviz favorabil. Amendamentul asta spune, ca nu e un conflict de interese ca eu sa pastrez un angajat chiar daca a lucrat cu mine cinci ani”, a precizat Adriana Saftoiu, intrebata daca s-a dat un raport favorabil propunerii care prevede ca nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care alesii s-au aflat in raporturi de munca in ultimii cinci ani.

Citeste si:

Patru deputati au depus, la Senat, o propunere legislativa pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor care prevede ca nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care alesii s-au aflat in raporturi de munca in ultimii cinci ani.

Mai exact, la articolul 32, dupa alineatul 12 se introduce un nou alineat care va avea urmatorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputatii s-au aflat in raporturi de munca in ultimii cinci ani”.

CITESTE SI: Dezincriminarea conflictului de interese la parlamentarii care si-au angajat rude la cabinet, neconstitutionala

Dezincriminarea conflictului de interese, neconstitutionala

Dezincriminarea conflictului de interese, neconstitutionala