Fostul vicepresedinte al PDL, Gheorghe Stefan, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucuresti, la trei ani de inchisoare cu executare, dupa ce a recunoscut ca a facut trafic de influenta si si-a folosit functia pentru a obtine ilegal bani pentru partid. In acelasi dosar este judecat si fostul secretar general al PDL, Vasile Blaga. Instanta a dispus confiscarea de la Gheorghe Stefan a sumei de peste 1,6 milioane de euro. Gheorghe Stefan executa din octombrie 2016 pedeapsa de sase ani de inchisoare primita in dosarul "Microsoft”.

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au respins ca nefondat apelul lui Gheorghe Stefan, astfel ca acesta ramane cu pedeapsa primita in ianuarie 2017 la Tribunalul Bucuresti, de trei ani de inchisoare, potrivit News.ro.

Gheorghe Stefan a fost judecat in baza acordului de recunoastere a faptelor incheiat cu procurorii in dosarul finantarii ilegale a PSD.

In 13 ianuarie, Tribunalul Bucuresti a admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de procurorii DNA Ploiesti cu Gheorghe Stefan, dispunand ca acesta sa execute trei ani de inchisoare pentru faptele pe care le-a comis in perioada in care era vicepresedinte al PDL si primar al municipiului Piatra Neamt, respectiv trafic de influenta si folosirea influentei functiei de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii de bani sau alte foloase necuvenite.

Instanta a mai dispus ca de la Gheorghe Stefan sa fie confiscata suma de 1.650.000 de euro si a mentinut sechestrul pus de anchetatori pe imobile ale lui Stefan, pana la concurenta sumei de 2.350.000 de euro.

Potrivit deciziei instantei, pe perioada executarii pedepsei cat si trei ani dupa, Gheorghe Stefan nu va putea fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si va avea interdictie de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunilor.

Decizia Tribunalului Bucuresti a fost contestata de Gheorghe Stefan la Curtea de Apel, care a dat in 19 aprilie decizia definitiva in acest dosar.

In acordul de recunoastere a vinovatiei, procurorii au retinut ca, in perioada 2009 - 2012, Gheorghe Stefan, in calitate de vicepresedinte al PDL, in scopul obtinerii de sume de bani atat pentru sine, cat si pentru partid, ”si-a folosit in mod direct influenta detinuta in mediul politic si a determinat persoanele cu putere de decizie din ministerele de resort sa numeasca la conducerea unei companii nationale din domeniul energiei o anumita persoana”.

In aceeasi perioada, Gheorghe Stefan ”i-a conditionat persoanei numite prin influenta sa ca va fi mentinuta in functia de conducere la compania nationala din energie daca vor fi atribuite societatii reprezentate de un om de afaceri din anturajul sau o serie de contracte de achizitii servicii si produse IT”, potrivit DNA.

”Concret, prin incheierea de contracte de catre respectiva companie nationala – prin licitatii trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urma a transferat din contractele respective o anumita suma de bani la partid, reprezentand un procentaj prestabilit din valoarea contractelor”, potrivit DNA.

In paralel, Gheorghe Stefan i-a promis omului de afaceri ca va interveni la directorul companiei, astfel incat firma sa sa castige licitatiile publice organizate, iar in schimb a pretins si a primit intre 10 si 25% din valoarea fiecarui contract astfel incheiat, primind pentru sine si pentru partidul din care facea parte suma totala de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga, care cunostea dinainte mecanismul descris anterior si cu care a fost de acord.

La inceputul lunii octombrie 2016, fostul primar al municipiului Piatra Neamt Gheorghe Stefan a fost condamnat definitiv la sase ani de inchisoare cu executare in dosarul “Microsoft”.

In dosarul finantarii ilegale a PDL, pe 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploiesti l-au trimis in judecata pe fostul copresedinte al PNL Vasile Blaga, pe care il acuza de trafic de influenta, pentru ca, in perioada 2011-2012, cand era secretar general al PDL si senator, ar fi primit in patru randuri, printr-un interpus, 200.000 de euro si 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamt Gheorghe Stefan. Dosarul a fost trimis atunci la instanta suprema, care ulterior a decis ca Vasile Blaga sa fie judecat la Tribunalul Bucuresti, intrucat acesta nu mai este parlamentar.

Blaga a demisionat din functia de copresedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploiesti au inceput urmarirea penala in cazul sau.

Procurorii DNA Ploiesti au aratat, in rechizitoriu, ca banii ajunsi la PDL in urma intelegerilor intre Blaga, Gheorghe Stefan si omul de afaceri Horatiu Bruno Berdila erau scosi prin intermediul unor firme de tip „fantoma” ai caror administratori, martori in dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse intre 200 si 1.500 de lei.

Anchetatorii DNA au identificat in acest dosar mai multe firme "fantoma” folosite pentru a scoate banii proveniti din contractul dintre o companie nationala din domeniul energiei si Romsys, astfel incat sumele, a caror valoare totala se ridica la 10 milioane de lei, sa ajunga la PDL.

Potrivit unor surse judiciare, una dintre companiile care au incheiat astfel de contracte a fost Transelectrica, al carui director a fost numit prin ordin al ministrului Economiei de la acea vreme, Adriean Videanu. Fostul primar din Piatra Neamt este cel care a pus la punct intregul mecanism prin care peste doua milioane de euro au ajuns la partid, tot el fiind si cel care s-a ocupat de gasirea firmelor care sa subcontracteze pe hartie serviciile prevazute in acele contracte si care sa scoate din banci banii.

Sursa foto: Agerpres / Radu Tuta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri