In ceea ce priveste majorarea sumelor forfetare ale parlamentarilor, Birourile Permanente Reunite vor trebui sa aprobe cuantumul acestora in urma majorarii indemnizatiilor, potrivit News.ro.

Potrivit legii 96/2006 privind statutul senatorilor si deputatilor, ”in scopul exercitarii mandatului in circumscriptiile electorale, deputatii si senatorii primesc lunar o suma forfetara din bugetul Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului, echivalenta cu o indemnizatie si jumatate bruta a deputatului, respectiv a senatorului”.

Indemnizatiile parlamentarilor aproape s-au dublat

Potrivit noii legi a salarizarii, de la 1 iulie indemnizatiile lunare ale senatorilor si deputatilor au crescut de la aproximativ 7.700 lei brut la 13.050 lei. Acest lucru inseamna o suma forfetara de 19.575 lei / luna, mai mare cu aproximativ 7.000 de lei fata de cea de pana acum.

Pentru liderii de grupuri parlamentare, presedintii, vicepresedintii si secretarii comisiilor permanente, sumele forfetare vor fi si mai mari, peste 20.000 lei / luna, deoarece si indemnizatiile acestora vor fi mai mari fata de cele ale simplilor parlamentari.

Dragnea si Tariceanu vor primi cele mai mari sume forfetare si indemnizatii

Cele mai consistente sume forfetare, ca de altfel si indemnizatii, le vor avea Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, alaturi de toti membrii conducerilor Parlamentului.

Dragnea si Tariceanu vor avea o suma forfetara lunara de 25.012 lei la o indemnizatie bruta de 16.675 lei / luna. De mentionat ca indemnizatiile celor doi presedinti ai Camerelor, precum si cele ale membrilor birourilor permanente ale Camerelor Deputatilor si Senatului au scazut de la 1 iulie, odata cu intrarea in vigoare a legii salarizarii, de la 21.540 lei la 16.675 lei (presedintii Parlamentului) si de la 19.055 lei la 15.515 lei (ceilalti membri ai Birourilor Permanente). Acestora le-au fost majorate indemnizatiile in iulie 2015, de catre premierul interimar Gabriel Oprea, prin ordonanta de urgenta.

Sursa foto: Agerpres / ROBERT GHEMENT