Eugen Teodorovici sustine ca era constient de riscul de a fi demis inca de la numirea sa in postul de consilier onorific. ”Am stiut intotdeauna ca acest fel de a fi, de a spune lucrurilor pe nume si mai ales de a actiona, nu este ceea ce accepta si promoveaza o mare parte din clasa politica actuala... INCA. Totusi, asa cum am spus, sansa si speranta pe care le acorzi oricarui inceput de drum m-au facut sa cred (unii ar spune naivitate, idealism), ca lucrurile se vor intampla altfel...”, a scris senatorul, citat de News.ro.

Teodorovici sustine ca opiniile care i-au adus demiterea sunt impartasite de mai multi oameni aflati in functii importante, insa sunt putini cei care si le asuma public, fiind vorba despre faptul ca banii publici trebuie utilizati ”in mod legal, eficient, transparent si mai ales pentru nevoile reale si, EXCLUSIV, in interesul romanilor”.

”Cui apartine aceasta decizie? Cu siguranta cuiva care doar crede ca stie tot ce misca in Romania, de la economie la justitie, de la sanatate la sistemul social si educatie, de la industrie la agricultura etc., luand decizii, din pacate, in consecinta! Pe scurt, ARGUMENTUL FORTEI A INVINS FORTA ARGUMENTELOR!”, a mai scris Eugen Teodorovici.

Senatorul PSD a criticat, pe 13 iulie, la o emisiune TV, finantarea unui stadion din Teleorman, cu 12 milioane euro, asa cum a decis Ministerul Dezvoltarii. El a vorbit si despre posibilitatea impozitarii Bisericii, idee care a fost criticata a doua zi de catre liderul PSD, Liviu Dragnea. In aceeasi zi, Mihai Tudose l-a demis pe Teodorovici din postul de consilier onorific, la numai 10 zile de la numire..

"Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu si am crezut ca putem colabora pe consultanta, daca doriti, la ceea ce dumnealui se pricepe pe financiar-fiscal. Numai ca domnia sa probabil ca a inteles gresit si s-a transformat intr-un purtator de cuvant, iar eu inteleg ca ideile pe care domnia sa le are sa le aflu de la el, nu prin intermediul presei", a motivat Tudose demiterea lui Teodorovici.

Eugen-Orlando Teodorovici a fost ministru in doua guverne ale lui Victor Ponta: ministru al Fondurilor Europene (decembrie 2012-martie 2015) si ministru de Finante (martie 2015-noiembrie 2015).

Sursa foto: Agerpres Foto