Investitorii privati care vor construi in parteneriat cu statul case pentru Agentia Nationala de Locuinte (ANL) vor primi 30% din chirii, dar contractele de constructie vor fi semnate doar dupa ce Eurostat, Biroul de Statistica al UE, va decide ca deficitul bugetar nu este afectat de aceste lucrari.
Agentia Nationala pentru Locuinte a primit acordul Guvernului sa construiasca locuinte cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrari publice. Ordonanta de urgenta prin care ANL a fost autorizata sa inceapa acest program stabileste ca 30% din chirii va reveni investitorului privat, restul banilor urmand sa fie varsati la bugetul de stat (50%) si la ANL (20%), scrie Mediafax.

Contractele de constructie vor fi insa semnate numai dupa ce Eurostat va decide ca deficitul bugetar nu este afectat de aceste lucrari. "Contractele de constructii de locuinte prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrari, vor putea fi semnate numai dupa obtinerea unei opinii a Eurostat prin care se precizeaza ca cheltuielile partenerului privat nu afecteaza deficitul bugetar. Sub sanctiunea nulitatii absolute, nu pot fi semnate sau derulate contracte de concesiune de lucrari in cazul in care autoritatea publica isi asuma riscuri care conduc la clasificarea proiectului in cheltuieli publice", se arata in ordonanta.

In cadrul contractului de concesiune, finantarea obiectivului de investitie va fi asigurata de catre investitorii privati, acestia urmand sa primeasca, in contrapartida locuintelor realizate, o cota-parte din chiriile incasate, insotita de plati unitare periodice, care urmeaza sa fie rambursate de catre ANL din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale.

Ordonanta mai stabileste ca, dupa expirarea perioadei de cinci ani pe care au fost incheiate contractele de inchiriere de catre tinerii care au implinit varsta de 35 ani, intelegerea va fi prelungita cu un an prin recalcularea chiriei. Noua chirie va trebui sa acopere cheltuielile de administrare, intretinere si reparatii, impozitele pe cladiri si pe teren, dar si recuperarea investitiei si un profit supus negocierii intre parti.

ANL va cauta, impreuna cu autoritatile locale, terenurile si/sau constructiile aflate in diverse stadii de executie ori finalizare si neexploatate, care pot fi incluse in acest program, administratia locala fiind obligata ca pe cheltuiala proprie sa evalueze aceste terenuri si constructii si sa efectueze expertiza tehnica si energetica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri