Cifra de afaceri a celor patru malluri Iulius, detinute de omul de afaceri iesean Iulian Dascalu, a crescut usor anul trecut la 41,4 milioane de euro, dupa ce in 2010 a fost de 41,25 milioane de euro. 2012 se anunta insa un an mult mai bun pentru romanul cu cele mai multe spatii de retail.
Dupa ce afacerile celor patru malluri Iulius din orasele Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara si Suceava au totalizat 41,4 milioane de euro, in crestere usoara fata de anul precedent, pentru 2012 estimarile dezvoltatorului indica o cifra de afaceri de 44,2 milioane de euro, la care se vor adauga si veniturile obtinute din functionarea ansamblului Palas Iasi.

Doua din cele trei cladiri de birouri din cadrul Palas Iasi au fost deja livrate, iar in luna aprile Dascalu va deschide si cel de-al cincilea mall al retelei Iulius Group.

Tot in primavara va incepe si constructia cladirii de birouri din Cluj-Napoca, o investitie de circa 20 de milioane de euro si tot atunci retailerul H&M, care a semnat deja contracte de inchiriere in mall-urile din Iasi, Timisoara si Cluj, va deschide un magazin in Iulius Mall din Suceava. Alaturi de H&M, la Suceava va veni si operatorul de cinema Village, adus in Romania in sistem de franciza de catre niste greci.

Dascalu spunea recent ca peste 70% din veniturile incasate din chirii merg la banci. Spre exemplu, Palas Iasi a fost finantat de trei banci: Emporiki Bank, Italo-Romena si UniCredit, aceasta din urma acordand finantarea cea mai mare.

In ceea ce priveste veniturile obtinute in 2011, crestere s-a datorat in principal incasarilor din chiriile procentuale si completarii portofoliului de chiriasi cu branduri internationale, precum H&M, Massimo Dutti, C&A, Douglas, Tommy Hilfiger sau Sephora.

„2012 va fi anul consolidarii pozitiei companiei Iulius Group pe piata autohtona de retail, odata cu finalizarea celui mai important proiect al companiei Iulius Group - Palas Iasi. In aprilie, vom inaugura acest ansamblu arhitectural multifunctional unic in Romania, o investitie de anvergura de peste 260 milioane de euro”, spun reprezentantii Iulius Group.

Palas Iasi va include primul multiplex Village Cinemas din Romania, prima sala de tip VMAX din afara Capitalei si branduri precum Auchan, H&M, Tommy Hilfiger, New Look, C&A, Hervis Sports, New Yorker, Oodji si L’Occitane.

La 42 de ani, ieseanul Iulian Dascalu este cel mai mare proprietar autohton de centre comerciale din Romania, investitiile efectuate pana acum ridicandu-se la 600 de milioane de euro. Averea sa este estimata la 100 de milioane de euro, potrivit topului Forbes Romania.

Citeste aici un interviu cu Iulian Dascalu.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri