"Primul lucru pe care un proprietar de birouri ar trebui sa il faca atunci cand incepe sa ninga este pregatirea unui plan de interventie, adica a unui program de activitati, actiuni si operatii intr-o ordine specifica, cu prioritati, responsabilitati, mijloace, termene si efecte clar stabilite", spune Lucian Anghel, managing parter al companiei de property si facility management BSS.

Planul de interventie este acelasi si pentru o firma cu 30 de angajati si pentru o campanie mare, subliniaza el, deoarece prioritatile se refera la spatiul exterior, nu la numarul de angajati.

Odata ce planul de interventie a fost alcatuit, se organizeaza o selectie de oferte pentru gasirea unui subcontractor pentru servicii de deszapezire. In cazul subcontractului, exista mai multe tipuri de servicii: abonament lunar cu suma fixa care se plateste indiferent de numarul de interventie sau oferta cu pret pe ora pentru echipament si pret pentru stationare echipament.

Dupa aceasta selectie, proprietarul cladirii trece la evaluarea capacitatii tehnice si organizatorice a furnizorului si desemneaza o persoana responsabila care va fi si persoana de contact cu subcontractorul.

"Contracte de deszapezire pentru perioada decembrie-martie trebuie sa aiba specificate exact: numarul de echipamente si specificatiile tehnice, SLA (n.r: Service Level Agreement sau Acord privind Nivelul Calitativ al Serviciilor) de deszapezire cu timpi de interventie si proceduri exacte de anuntare, interventie si raportare. De asemenea, trebuie stabilite preturile pentru lucrari suplimentare, precum incarcarea zapezii sau imprastierea de material antiderapant", explica Lucian Anghel.

Odata desemnat furnizorul pentru servicii de deszapezire, prima obligatie a acestuia este sa stabileasca o persoana responsabila pentru monitorizarea si coordonarea activitatii de deszapezire. Dupa ce persoana a fost aleasa, va fi intocmit si pus in practica planul de deszapezire cu stabilirea prioritatilor: caile de acces, intrarile in cladire etc.

Citeste si:

Furnizorul va fi responsabil si cu realizarea de stocuri de material antiderapant pentru cladirea avuta in grija si va verifica starea echipamentelor precum lopeti, freze si pluguri. “Material antiderapant se alege in functiei de agrementul tehnic al fiecarei suprafete in care este scris exact tipul de material antiderapant si concentratia ce se poate utiliza. Cel mai frecvent se opteaza pentru sare sau clorura de calciu", subliniaza manegerul BSS.

Dupa ce furnizorul se va asigura ca exista suficient material antiderapant si echipamentele sunt in stare functionala, va trece la coordonarea activitatii de deszapezire in functie de planul de deszapezire. In acest stadiu vor fi realizate activitati de imprastiere material antiderapant si activitati de incarcare si transport zapada, daca este cazul.

De asemenea, este recomandabil sa creasca numarul de covoare antimurdarie de la intrarea in cladiri, pentru a putea retine zapada la intrare si sa suplimenteze cu surse alternative de incalzire accesele in cladire in cazul unor geruri sau viscole puternice.

Probleme nu se termina insa odata cu incalzirea vremii, atrage atentia specialistul BSS, intrucat, odata ce temperaturile vor reveni pe plus, zapada se va topi si ar putea duce la inundatii.

"Tinand cont de cantitatea de zapada care s-a adunat in aceasta iarna, este indicat ca aceasta sa fie incarcata si transportata de la locatii pentru evitarea riscurilor unor inundatii sau infiltratii, acest tip de activitate desfasurandu-se in special noaptea pentru a nu perturba activitatea", incheie Lucian Anghel.

Printre cladirile la care BSS asigurat administrare in luna ianurie a acestui an se numara : CEZ Romania (257.000 mp), Petrom City (120.000 mp), River Place – Sema Parc (74.000 mp) si Europe House (21.000 mp).