“2011 a fost un an important pentru segmental imobiliar industrial”, declara Gabriel Sfetcu, directorul departamentului industrial, Cushman & Wakefield Romania. Volumul spatiilor inchiriate in Europa Centrala a atins nivelul record al ultimului deceniu, adica peste 3,2 milioane metrii patrati, depasind astfel recordul precedent datand din perioada de varf a pietei imobiliare.

Conform Cushman & Wakefield, cea mai mare crestere a gradului de ocupare a fost inregistrata in Polonia, care si-a adjudecat anul trecut, aproape 60% din intrega absorbtie de spatii industriale la nivelul Europei Centrale. Un interes tot mai mare a fost observant in toate tarile din regiune cu exceptia republicii Cehe. Cea mai mare crestere a activitatii de la an la an a fost observata in Slovacia, tara unde volumul de ocupare aproape s-a dublat fata de 2010.

“Romania a beneficiat si ea de un grad de tranzactionare record”, spune Gabriel Sfetcu.

“Segmentul industrial din piata imobiliara a crescut cu aproximativ 100% in 2011 ca si suprafata totala inchiriata. La sfarsitul lui 2011 puteam vorbi de o suprafata tranzactionata de aproximativ 150.000 mp comparativ cu 75.000 mp la sfarsitul anului anterior”, a precizat Sfetcu.

Romania –previziuni pozitive pentru 2012

“In 2011 am avut un trend crescator al gradului de ocupare. Au existat mai multe cereri de la industria producatoare usoara si in acelasi timp am primit cereri de la operatori de logistica noi pe piata, rezultati din fuziuni si separari ai altor operatori deja existenti pe piata din Romania”, declara Gabariel Sfetcu.

”In ce priveste anul 2012 acesta se poate incheia la acelasi nivel ca si 2011 sau cu o crestere de 15 – 20 % daca se pastreaza trendul de crescator din 2011”, a adaugat Sfetcu.

„Cu toate ca inceputul lui 2012 a fost extrem de lent, lucru ce ar contrazice previziunile noastre de crestere, in luna martie au inceput sa apara cererile, cereri ce ar trebui sa fie finalizate in aproximativ 4-6 luni de zile”, mai spune Gabriel Sfetcu.

”Mai mult decat atat “, detaliaza Sfetcu, “au inceput sa apara si la noi dezvoltarile speculative. Adica dezvoltatori care pana acum au construit doar la cerere au obtinut fonduri si au inceput sa construiasca pe baza speculatiilor cu privire la cresterea cererii. Un exemplu ar fi Graells & Llonch Industrial Park Turda, aflat in apropiere de Cluj. Acest parc industrial are o suprafata totala de aproximativ 12.000 – 15.000 de mp si este dedicat pentru spatii medii de aproximativ 1.500 mp.”

Citeste si:

Graells & Llonch Industrial Parc Turda este realizat de un dezvoltator spaniol ce a mai realizat un spatiu similar in Prejmer, Brasov.

Conform specialistilor Cushman & Wakefield, in Romania, ponderea cea mai mare din cerere o va detine si in acest an productia usoara; este vorba atat de producatori romani ce vor sa se extinda cat si de producatori multinationali.

In Romania, rata de neocupare a spatiului industrial a scazut semnificativ cu 10 procente de la un an la altul fiind in prezent mai mica de 5 procente. De asemenea, Cehia se indreapta spre rate asemanatoare.

“O rata de neocupare sub 5 % poate duce la cresteri semnificative ale chiriilor spatiilor industriale, ceea ce poate rezulta intr-o incetinire a tranzactiilor din acest sector”, explica directorul departamentului industrial, Cushman & Wakefield Romania.

„Pe de alta parte”, continua Sfetcu „un grad de neocupare redus in tarile vecine, confirma optimismul nostru ponderat si anume ca furnizorii marilor companii vor lua in considerare mutarea unitatilor de productie in apropierea clientilor lor principali, pentru a reduce timpul de livrare si costurile de transport.”

”De asemenea, daca un grad de neocupare de 5% pentru Slovacia inseamna putin in metrii patrati de spatiu industrial disponibil, in Romania, la un total de 1,4 milioane mp spatiu industrial, un grad de neocupare de 5% ar insemna aproximativ 70.000 mp ceea ce ar putea atrage producatori ai industriei usoare catre tara noastra. ”