"Nu s-a inscris nimeni la prima licitatie, desi exista investitori interesati de achizitia activului. Vom organiza o noua licitatie pe 3 mai", au declarat reprezentantii lichidatorului judiciar.

Centrul comercial este dezvoltat de firma Red Project Three, din grupul Red, si a intrat in faliment la sfarsitul anului trecut. Investitia pentru dezvoltarea proiectului a fost de 45 milioane de euro, iar Volksbank are o expunere de circa 28 milioane de euro.

Datoriile mall-ului se ridicau la 35 de milioane de euro, catre 33 de creditori, potrivit raportului Casei de Insolventa Transilvania.

In cadrul licitatiei sunt scoase la vanzare terenul de 197.554 metri patrati, mall-ul cu o suprafata inchiriabila de 29.500 de metri patrati, precum si mai multe bunuri mobile (mobilier, birotica, sistem de incalzire ventilatie, generator electric).

Potrivit anuntului initial de vanzare a mall-ului, in cazul in care nu se va realiza vanzarea din prima incercare vor mai fi organizate licitatii pe 3 si 17 mai, cu acelasi pret de pornire.

Citeste si:

Mall-ul Armonia Braila a fost inaugurat in luna noiembrie 2008, iar sapte luni mai tarziu a fost inchis. Centrul comercial a intrat in insolventa in noiembrie 2010, iar la sfarsitul anului trecut Tribunalul Bucuresti a decis intrarea in faliment.

Armonia Mall are o suprafata totala de 41.850 metri patrati, structurata pe doua etaje.

Acesta este cel de-al treilea mall din Romania care a intrat in faliment, dupa Tiago Mall Oradea (actualul Oradea Shopping City) si City Mall din Bucuresti. Ambele au fost vandute prin intermediul CITR, primul cu 30,5 milioane de euro, iar al doilea cu 17,3 milioane de euro.

Red Project Three face parte din compania Red, controlata de fondurile de investitii GED din Spania si Warburg Pincus din Statele Unite ale Americii.