Valoarea totala a masei credale a proiectului Asmita Gardens se ridica la 110 mil. euro. Din aceasta suma, mai putin de jumatate este estimat sa fie recuperate.

Astfel, proiectul Asmita Gardens, cel mai scump proiect rezidential dezvoltat in Capitala, ar urma sa lase o gaura de peste 60 milioane euro in buzunarele creditorilor, potrivit datelor prezentate de administratorul judiciar al companiei, aflate in insolventa, Euro Insol.

Remus Borza, partener Euro Insol, a precizat ca cele 361 de locuinte aflate inca la vanzare, dar si spatiile comerciale din proiect, ar urma sa genereze incasari totale de circa 45 mil. euro. Valoarea se adauga celor 2,5 mil. euro incasate deja pentru cele 34 de locuinte vandute deja in proiect, de la demararea procedurii de insolventa.

Bilantul Asmita Gardens dupa 6 luni de insolventa

Bilantul Asmita Gardens dupa 6 luni de insolventa

“Toata lumea va pierde, inclusiv banca”, spune Borza.

Pe de alta parte, vicepresedintele Alpha Bank, Periklis Voulgaris, a spus ca asteptarile banci difera de cele ale administratorului judiciar si ca se asteapta sa isi recupereze integral creanta. Declaratia suprinzatoare a fost explicata de bancher prin faptul ca se asteapta ca preturile sa isi mai revina in urmatoarea perioada, mai ales in contextul in care mai sunt putine apartamente noi de vanzare in Capitala si nu se anunta noi constructii. De asemenea, Voulgaris a mentionat ca dupa finalizarea integrala a lucrarilor din proiect si interesul va fi altul.

“S-au vandut cateva apartamente pe luna pana acum, peste media din celelalte proiecte noi”, spune vicepresedintele Alpha Bank.

Pentru a dinamiza vanzarile, Alpha Bank are in plan pregatirea unui pachet special de finantare pentru clientii din Asmita .

Citeste si:

O parte din banii obtinuti pana acum din vanzarea apartamentelor au fost folositi de administratorul judiciar pentru a plati constructorul.

“Strabag cerea 8 mil. euro, s-au multumit pana la urma cu 1 milion. Le-am dat 500.000 euro cand au reluat constructia si urmeaza sa le platim si restul de 500.000 euro (plus TVA), zilele acestea, ca urmare a finalizarii constructiei ultimelor blocuri”, a spus Borza.

Oficialii Strabag nu au facut niciun comentariu legat de termenii financiar ai intelegerii prin care s-a stins litigiul dintre companie si dezvoltator.

O parte din apartamentele din Asmita nu au fost receptionate pana acum cateva zile, ca urmare a unui litigiu dintre dezvoltator si constructorul Strabag. Litigiul a fost stins, iar Strabag a reluat lucrarile la finalul anului trecut.

Euro Insol urmeaza sa depuna impreuna cu Alpha Bank planul de reorganizare al societati in 30 de zile de la depunerea tabelului definitiv de creante care va fi predat saptamana viitoare.

Practic acest plan va presupune continuarea vanzarilor de apartamente de proiect. In prezent mai sunt 361 de locuinte nevandute, insa la preturi mai reduse decat cele practicate in boom.

Astfel, pretul pe mp se situeaza la 900-950 euro, fata de 1.600 euro cand era inainte de criza.