Cristina Mihai13 Septembrie 2012 in Imobiliare si constructii

Cum l-a influentat milionarul Alexander Hergan pe unul dintre cei mai de succes antreprenori romani [VIDEO]


Cum l-a influentat milionarul Alexander Hergan pe unul dintre cei mai de succes antreprenori romani [VIDEO]
Milionarul Alexander Hergan (foto) este primul antreprenor care a avut o influenta importanta asupra lui Dragos Petrescu, fondatorul lantului de restaurante City Grill. Ce a invatat “regele” restaurantelor din Romania de la unul dintre cei mai importanti investitori din Romania?
Alexander Hergan este unul dintre oamenii de business pe care Dragos Petrescu i-a cunoscut in perioada sa de inceput in afaceri si care a avut o influenta semnificativa asupra lui.

Dragos Petrescu a povestit in emisiunea Start-Up Wall-Street ca l-a cunoscut pe Hergan la inceputul anilor ’90, cand milionarul inca nu se apucase de afaceri in Romania, ci pur si simplu s-a intors sa revada locurile in care s-a nascut.

“Alexander Hergan a plecat la 17 ani in SUA. La 23 de ani a intrat cu o companie mare in businessul de pe Wall Street, iar in mai putin de doi ani a intrat pe floor (locul efectiv al tranzactionarilor). La 25 de ani facea intre 1.200 si 1.400 de tranzactii pe zi, o presiune enorma, iar la finalul zilei vedeai daca ai facut sau ai pierdut milionul. La 26 de ani a reusit sa castige primul milion de dolari. Este ceva sa fii milionar la 25-26 de ani, dar cel mai important este sa ai responsabilitatea a ceea ce ai realizat”, a povestit Petrescu in cadrul emisiune Start-Up Wall-Street de miercuri.

Citeste si:

Petrescu l-a cunoscut pe Hergan cand milionarul avea in jurul a 46-47 de ani. “Ce am invatat de la Hergan? Onoarea de tip american. Nu minti niciodata pentru ca intotdeauna se va intoarce impotriva ta, chiar daca acest lucru se va intampla peste 10 sau 20 de ani. Fii direct, spune adevarul, munceste si astfel va fi imposibil sa nu apara succesul”, povesteste omul de afaceri.

Start-Up Wall-Street este un talk-show transmis in direct pe wall-street.ro care se adreseaza antreprenorilor si celor ce doresc sa inceapa un proiect pe cont propriu. Un eveniment unic in online-ul romanesc, emisiunea iti ofera ocazia sa alegi doar povestile si sfaturile de care ai nevoie. Sa alegi ce se potriveste pentru businessul tau. Un eveniment esential pentru toti cei care aspira la antreprenoriat.

Sursa foto: Agerpres

Recomandare Peste 40.000 de locuinte scoase la vanzare la Project Expo




Citeste si

mai multe articole din Imobiliare si constructii