Dupa Ploiesti, unde in prezent sunt in constructie doua malluri, si Brasovul a revenit puternic in planurile dezvoltatorilor, dupa ce NEPI si Immochan au anuntat proiecte in oras, acum, si Echo Investment spune ca in curand va incepe constructia mallului anuntat inca din 2008.

Potrivit anuntului companiei, Echo a cumparat loturi aditionale de teren cu o suprafata totala de 9.000 mp, ceea ce va inseamna ca suprafata inchiriabila a centrului comercial va urca la 45.000 mp. Terenul se adauga parcelei de 4,5 hectare cumparate in 2007 de companie.

„Cumpararea parcelelor aditionale de teren este un moment crucial in dezvoltarea mallului Korona din Brasov. Achizitia va face posibila cresterea suprafetei inchiriabile si va contribui la imbunatatirea atractivitatii centrului comercial”, a spus Marcin Materny, directorul departamentului de investitii internationale de centre comerciale al Echo Investment.

Materny a mai spus ca tranzactia coincide cu faza finala a negocierilor cu chiriasul ancora, ceea ce inseamna ca proiectul, prima investitie externa a Echo „va intra in curand in faza de constructie”.

Korona va avea intr-o prima faza 35.000 mp inchiriabili. Intr-o prima faza centrul urmeaza sa fie construit in prima jumatate din 2013 si finalizat complet in ultimul trimestru din 2014.

Citeste si:

Korona a fost anuntat initial in 2008, cand investitia era estimata la circa 150 mil. euro.

Anul viitor ar urma sa se livreze in oras si prima faza din centrul comercial Coresi, dezvoltat de Immochan.

In Brasov au fost anuntate, printre altele, si centrele comerciale Corall, dezvoltat de Cora, un mall dezvoltat de NEPI si Carrefour Property.

Brasovul, ca multe alte orase mari, au fost prinse de criza fara niciun centru comercial de dimensiuni mari deschis in oras. Desi planurile pentru malluri in Brasov au fost numeroase, ca si in alte orase importante, ca Ploiesti sau Craiova, criza i-a determinat pe investitorii cu planuri sa puna pe hold proiectele. In ultimul an, insa, oportunitatea deschiderii unui mall in orasele mari a inceput sa le faca cu ochiul din nou dezvoltatorilor, asa ca in Craiova s-a deschis primul mall din oras, o investitie a K&S si Auchan, in Ploiesti au demarat proiecte NEPI si AFI, iar in Brasov au fost anuntate recent mai multe investitii, un mall al NEPI, unul al Immauchan, iar, acum, Korona.