Tribunalul Bucuresti obliga Impact Developer&Contractor (IMP) sa plateasca suma de 32,4 milioane lei catre firma Romconstruct, un antrenpreor al dezvoltatorului imobiliar, decizie la care Impact va face apel.
"Conform informatiilor obtinute in data de 1.11.2012 de pe portalul instantelor de judecata, actiunea formulata de catre Romconstrcut, ce face obiectul dosarului cu nr 35939/3/2011(dosar initial 19/105/2010), aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a VI a civila, a fost admisa in parte, iar Impact Developer&Contractor obligata la plata sumei de 32,4 milioane lei, compusa din contravaloare lucrari constructii, lucrari suplimentare, penalitati, materiale. Solutia poate fi schimbata, ea fiind pronuntata de instanta de fond. Solutia instantei are la baza omologarea unor rapoarte de expertiza intocmite fara a se fi avut in vedere clauzele contractelor incheiate de parti", se arata intr-un comunicat transmis, joi, de Impact Bursei de Valori Bucuresti (BVB), citat de Mediafax.

Reprezentantii companiei mentioneaza ca nu au detalii despre motivarea instantei si argumentele juridice care au condus la luarea unei "decizii incorecte si care ignora intrutotul conventiile partilor".

"Impact doreste sa asigure toti investitorii, clientii si partenerii de afaceri ca va uza de toate mijloacele legale impotriva acestei sentinte, pronuntata de instanta de fond si ca in conformitate cu prevederile legale urmeaza sa declare apel impotriva acestei sentinte. Consideram ca solutia instantei este surprinzatoare si contradictorie, suma dispusa de instanta a fi achitata de Impact fiind netemeinica si incorecta. Societatea Impact va urma toate caile de atac pentru anihilarea efectelor acestei hotarari", se mai arata in comunicat.

Reprezentantii companiei mentioneaza ca Romconstruct este o firma de constructii care a actionat ca antreprenor al dezvoltatorului, iar contractele de prestari servicii incheiate cu aceasta au fost reziliate din cauza nerespectarii prevederilor contractuale, din cauza intarzierilor repetate, totalizand peste 200 de zile, si care au atras daune materiale si de imagine ale dezvoltatorului.

Romconstruct este in procedura de insolventa, iar intr-un dosar inregistrat in 2010 la Tribunalul Prahova, Impact este inscrisa in tabelul preliminar al creantelor cu suma de 16 milioane lei, mai arata reprezentantii dezvoltatorului imobiliar.

Intre cele doua firme au mai existat unele litigii, intr-un caz, Romconstruct obtinand in 2010 in instanta chiar insolventa Impact. Dupa cateva luni, Curtea de Apel Bucuresti a suspendat provizoriu procedura de insolventa, iar in aprilie 2011 procedura a fost inchisa definitiv si irevocabil.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli rectificat luna trecuta de actionarii Impact, dezvoltatorul imobiliar va constitui provizioane de 15,8 milioane lei, din care 7,3 milioane lei pentru litigii. Totodata, bugetul prevede pierderi record, de 35,6 milioane lei.

Fondatorul Impact, Dan Ioan Popp a fost inlocuit in luna aprilie de la conducerea Consiliului de Administratie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Mai multe fonduri de investitii straine au cumparat in ultimii ani pachete de actiuni de la Dan Ioan Popp si controleaza impreuna peste 50% din actiuni, astfel ca pot sa-si impuna strategia de conducere a firmei.

Cel mai mare actionar al companiei este Dan Ioan Popp, cu 16,5% din titluri. In actionariat se regaseste si compania de administrare a investitiilor East Capital, care detine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din actiuni si Carmen Sandulescu, directorul executiv al companiei, cu 9,69% din capital. Alti actionari importanti sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Actiunile Impact au incheiat sedinta bursiera de joi in scadere cu 4,51%, la 0,1333 lei. Raportat la acest pret, capitalizarea companiei este de 26,3 milioane lei (5,8 milioane euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri