Actionarii majoritari ai companiei Polus Real Estate incearca sa opreasca un proiect fotovoltaic din Cluj, care ar urma sa se construiasca in locul unui cartier rezidential de 500 mil. euro pe care compania dorea sa-l dezvolte.

Actionarii majoritari ai companiei Polus Real Estate continua sa lupte impotriva transformarii cartierului rezidential Tineretului din Cluj in parc fotovoltaic si au cerut in instanta lichidarea companiei dezvoltatoare, Cartierul Tineretului SRL.

Societatea urma sa dezvolte in parteneriat public-privat un cartier rezidential urias in Cluj, insa ca urmare a venirii crizei, actionarii societatii au decis reconversia proiectului in parc fotovoltaic. Decizia i-a nemultumit pe actionarii majoritari ai Polus Real Estate, care si-au manifestat nemultumirea fata de aceasta situatia, iar intr-un final au hotarat sa ceara lichidarea societatii, din actionariatul carora nu mai fac parte, ca urmare a unei cedari de actiuni, efectuate, potrivit propriilor declaratii, fara stirea lor.

„Transformarea unui cartier rezidential intr-un parc fotovoltaic s-a facut fara acordul actionarilor majoritari ai Polus Real Estate si contrar vointei acestora, de catre persoane care nu aveau dreptul sa reprezinte compania in fata administratiei locale”, spun oficialii Polus.

In aceste conditii, compania solicita autoritatilor locale ale municipiului Cluj-Napoca gasirea unei solutii pentru a proteja investitia realizata pana in prezent, care se ridica la 30 de milioane de euro. Pana in prezent, in lipsa unor raspunsuri concrete, Polus Real Estate a cerut in instanta lichidarea SC Cartierul Tineretului SRL,” pentru ca atat actionarii cat si administratia locala sa isi rezolve obligatiile reciproce, prin valorificarea bunurilor detinute de companie”, mentioneaza oficialii Polus, intr-un anunt.

Actionarii majoritari ai Polus spun ca reconversia proiectului s-a facut fara acordul lor

Acordul initial, semnat in 12 ianuarie 2007, prevedea construirea unui cartier rezidential, prin infiintarea unei companii numite SC Cartierul Tineretului SRL, cu o perioada de functionare limitata la cinci ani. Asociatii acestui SRL erau Consiliul Local Cluj-Napoca (51%) si Polus Real Estate (49%). Aceasta din urma este o companie detinuta de catre Sándor Demján si Sándor Nyúl, cu un pachet de actiuni majoritar, de 87%. Restul actiunilor sunt detinute de persoana privata Pászkány Árpád, cu o cota de 13%.

Actionarii majoritari ai Polus spun ca in 27 decembrie 2010, in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) a Polus Real Estate, actionarii majoritari au respins reconversia cartierului rezidential in orice alta forma de dezvoltare fata de cea initiala. De asemenea, actionarii au decis schimbarea sediului Polus Real Estate si a administratorului firmei, Sebk Anrea-Betty, care fusese numita de actionarul minoritar.

Desi hotararea de revocare i-a fost comunicata prin executor judecatoresc, administratorul a refuzat predarea arhivei companiei pana in 9 octombrie 2012. Acest lucru l-a impiedicat pe noul administrator sa isi exercite functia si sa reprezinte compania fata de terti.

Abia in sedinta AGA a Polus Real Estate din 19 octombrie 2011, actionarii majoritari au fost informati despre actiunile fostulului administrator, in sensul reconversiei proiectului „Cartierul Tineretului”. Fara a-i consulta pe actionari si contrar vointei acestora, atat administratorul cat si alte persoane imputernicite de catre acestea, fara nici un mandat valabil legal, au hotarat reconversia proiectului si cesiunea cotei-parti de 49% detinuta de Polus Real Estate in SC Cartierul Tineretului SRL catre Green Energy Napoca SRL, companie controlata de Pászkány Árpád.

Au ramas fara actiuni fara sa stie

Actionarii majoritari sustin faptul ca fosta administratoare, revocata cu mai mult de sase luni anterior acestor decizii de reconversie si respectiv cesiune, nu avea mandat valabil si legal pentru a hotari in acest sens. De asemenea, Sebk nu avea mandat valabil pentru a accepta ea insasi sau prin persoane interpuse in numele companiei Polus Real Estate o obligatie fata de Green Energy in valoare de 8.925.000 de euro. De asemenea, ea nu avea dreptul sa cesioneze cota-parte de 49% detinuta de Polus Real Estate in SC Cartierul Tineretului SA.

Memorandul de preluare a obligatiei care deriva din contractul de asociere a fost intocmit ilegal si fara mandat valabil, pentru suma 7 milioane de euro, o cifra care nici nu se apropie de valoarea de aproape de 500 de milioane de euro, valoarea de piata a proiectului de vis al Clujului.

Tranzactia, contestata de actionarii majoritari, a permis companiei controlate de Pászkány Árpád sa creeze un proiect de energie verde pe un teren aflat in proprietatea firmei SC Cartierul Tineretului SRL, impotriva acordului actionarilor, fara o despagubire proportionala si fara nicio procedura de achizitie publica. Aceasta miscare nu a mai permis atingerea scopului final al parteneriatului public-privat intre Consiliul Local Cluj si Polus Real Estate, asa cum este el cuprins in contractul initial.

Mai mult, la inceputul anului 2010, Consiliul Local Cluj a incetat discutiile cu Polus Real Estate privind executia proiectului in noile conditii de pe piata. In schimb, administratia publica a intrat intr-o procedura al carei scop de baza era realizarea proiectului Green Energy, asa cum reiese din hotararea Consiliului Local din 1 iulie 2011, cand a fost aprobata modificarea contractului de parteneriat. De asemenea, Consiliul Local a renuntat la dreptul sau de preemptiune in favoarea companiei Green Energy SRL.

Ulterior, s-a aprobat ca SC Cartierul Tineretului SRL sa cedeze dreptul de utilizare a terenurilor pe o perioada de 49 de ani pentru compania Green Energy SRL. In cartea funciara a fost marcata si o restrictie de instrainare si de grevare a terenului respectiv in favoarea Green Energy SRL. Aceste decizii au fost aprobate in sedinta AGA a SC Cartierul Tineretului SRL din 5 iulie 2011, in continuare fara voia si stiinta actionarilor majoritari Polus Real Estate. In tot acest timp, Sebk Andrea-Betty nu avea mandat de administrator si nu a informat asociatii majoritari despre operatiunile ilegale complexe efectuate in scopul final al cesiunii partilor sociale detinute de catre societate in cadrul SC Cartierul Tineretului Cluj SRL.

„De asemenea, Consiliul Local Cluj-Napoca nu a vazut nevoia de a se consulta, inainte de a lua vreo decizie, cu actionarii majoritari Polus Real Estate, desi membrii sai erau constienti, prin intermediul actionarului minoritar, ca AGA Polus Real Estate votase impotriva proiectului Green Energy inca din 27 decembrie 2010”, spun oficialii Polus.

In aceste conditii, in octombrie 2011, actionarii majoritari Polus Real Estate i-au cerut viceprimarului Clujului László Attila ca Consiliul Local sa inceteze colaborarea cu Green Energy SRL si sa actioneze urgent in recuperarea cotei-parti de 49% apartinand adevaratului partener privat, Polus Real Estate. Pentru ca aceasta solicitare nu a primit un raspuns nici pana in ziua de azi, compania a fost nevoita sa se adrese instantelor judecatoresti, in vederea recuperarii investitiilor de peste 30 de milioane de euro facute in acest proiect de-a lungul anilor.

La cererea Polus Real Estate, instanta competenta a suspendat punerea in aplicare a hotararilor atacate, respectiv hotararea de reconversie a proiectului si cea de cesiune a partilor sociale ale societatii, pana la emiterea unei sentinte definitive si irevocabile, ceea ce pune bazele legale pentru anularea proiectului Green Energy.

Ca actionar majoritar al Polus Real Estate la 14 mai 2012, compania Iris Ventures Limited (cu 77% din actiuni) a cerut in mod repetat primarului municipiului Cluj Napoca si prefectului judetului Cluj ca acele hotarari, lipsite de baza legala, sa fie anulate, pentru ca au produs daune mari administratiei publice locale si actionarilor majoritari Polus Real Estate deopotriva. Totodata, compania a depus si o plangere penala pentru suspiciunea de frauda, spalare de bani, mita, abuz de putere si acte de coruptie, comise organizat.

Primarul de la acea data a municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin a raspuns in scris ca deciziile contestate au fost adoptate in mod legal si prin urmare, nu se vede nici un motiv pentru anularea lor.

Opinia Consiliului Local este, de asemenea, ca hotararile AGA contestate au fost adoptate in mod legal, deoarece nici sentinta instantelor judecatoresti de suspendare definitiva, nici cercul mare al suspectilor pe care ii vizeaza plangerea penala, nu sunt suficiente pentru a fi necesara si decizia actionarilor majoritari in Polus, in legatura cu aprobarea proiectului Green Energy.

Consiliul Local a adoptat un nou PUZ pentru a dezvolta un proiect de energie solara, pe terenul aflat in proprietatea SC Cartierul Tineretului Cluj SRL, la 24 mai 2012.

Actionarii majoritari Polus Real Estate amintesc ca, in urma unui parteneriat public privat, au investit in proiectul „Cartierul Tineretului” aproximativ 30 de milioane de euro, o valoare pe care sunt dispusi sa o salveze si sa o protejeze prin toate mijloacele juridice disponibile, atat in Romania cat si in Uniunea Europeana. Un prim pas a fost facut in 27 august 2012, cand s-a introdus o actiune in anulare a PUZ (Planul Urbanistic Zonal), precum si un proces civil separat prin care se cere dizolvarea SC Cartierul Tineretului SRL. Acest lucru va permite valorificarea bunurilor companiei, venit care ar putea fi folosit pentru rezolvarea obligatiilor reciproce dintre partenerul public si cel privat.
Atunci cand instanta competenta va declara dizolvarea SC Cartierul Tineretului SA, va deveni imposibila si executia proiectului de energie solara, deoarece terenurile care stau la baza acestui vor intra spre valorificare prin procedura de lichidare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri