Primul mall din Ploiesti a fost, asa cum era de asteptat, luat cu asalt de vizitatori in ziua deschiderii. “Inainte sa deschidem era coada, iar acum la pranz este in continuare plin. Exista un interes mare si este normal, daca vine Pavarotti la tine in oras te duci la concert”, povesteste Michael Beux, project managerul NEPI.

Beux marturiseste ca mallul din Ploiesti este probabil cel mai rapid realizat proiect din cariera sa, fiind ridicat in mai putin de un an. De altfel, in urma cu o saptamana oricine ar fi trecut pe langa mall ar fi avut mari dubii cu privire la inaugurarea de joi, pentru ca fatadele nu erau terminate, iar in interior erau inca schele si mii de muncitori care lucram.

“Este o constructie maraton, probabil cea mai rapida din cariera mea. In ultima saptamana noi am avut 1.200 de muncitori in mall, iar retailerii au mai avut si ei aproximativ 1.000, insa am reusit sa ne tinem de promisiune si am deschis la timp”, spune Beux.

Primele spatii au fost livrate retailerilor inca din august. "Am livrat atunci, interiorul era gata si se putea apuca de amenajare, aveam un tavan temporar, dar s-au putut apuca de lucru", mai spune Beux.

Mallul nu arata impecabil, la iesirea din parcare inca sunt munti de cutii de carton, iar curtea nu este complet amenajata. Unele magazine nu s-au deschis, scarile erau prafuite si din loc in loc mai aparea si cate o crapatura pe gresie. Dincolo de aceste mici imperfectiuni, mallul a aratat foarte bine la deschidere.

“La etaj am avut schelele pana acum cateva zile”, povesteste Tiberiu Smaranda, responsabilul de retail development la Nepi.

Citeste si:

Fondul de investitii NEPI a inceput de mai bine de un an sa activeze ca dezvoltator imobiliar pe piata locala, cumparand terenul din Ploiesti de la omul de afaceri Dan Ostahie, dar si prin mici lucrari de modernizare si extindere la parcul de retail, cumparat de la Belrom, in Braila. Mallul din Ploiesti, denumit Ploiesti Shopping City, reprezinta insa prima dezvoltare “de la zero” pe care investitorul o realizeaza in Romania. In acelasi timp, mallul din Ploiesti este si prima investitie in domeniu a Carrefour Property, care la fel ca Auchan si Cora a intrat in zona de dezvoltari de centre comerciale si care devine prima divizie imobiliara a unui lant de hypermarketuri care inaugureaza un mall in Romania.

Un proiect, mai putin glamour, ca arhitectura, centrul comercial este inchiriat aproape integral. Anterior, Martin Slabbert, seful NEPI a declarat ca nivelul chiriei in mall se va situa, incluzand service charge-ul, la 12 euro pe mp.

Mallul are o suprafata inchiriabila de 55.000 mp si este finantat de BRD. Investitia totala in proiect este de 65 mil. Euro.

In Ploiesti mai este in constructie si centrul comercial al AFI Europe, care ar urma sa fie deschis in 2013 si va avea o suprafata inchiriabila de aproape 30.000 mp.

Ploiesti Sopping City, competitorul AFI, are o suprafata inchiriabila de peste 55.000 mp si va gazdui peste 100 de magazine. Centrul comercial este inchiriat de branduri ca Zara, H&M, Massimo Dutti, Pull and Bear, Bershka, Oysho, Stradivarius, Orsay, Office Shoes, Benvenuti, Lee Cooper, Reserved, Intersport, Sephora, Otter si Altex. Mallul dezvoltat de NEPI si Carrefour Property va mai include un cinematograf Cinema City cu 12 ecrane.