Compania spaniola Hercesa a dezvelit in martie fatada cladirii Cismigiu, a carei renovare si consolidare a inceput inca din 2009 si a necesitat o investitie de 15 milioane de euro. Pe 19 decembrie, compania a inaugurat si interiorul modern al proiectului, parte care a fost construita de la zero, ca urmare a faptului ca vechea constructie era intr-o stare de degradare atat de avansata incat nu a putut fi pastrata.

Constructia din apropierea Parcului Cismigiu din Capitala dateaza de la inceputul secolului XX si a adapostit in trecut Hotelul Cismigiu si beraria Gambrinus. Suprafata totala construita este de 9.790 mp, iar proiectul cuprinde spatii comerciale la parterul cladirii, spatii pentru birouri la mezanin si etajul unu si un hotel de 4 stele superior cu 60 de apartamente la etajele doi, trei, patru si cinci.

Parterul cladirii a fost inchiriat integral , libraria Humanitas si Institutul Cervantes ocupand spatiile. La inceputul anului viitor ar urma sa se deschida si Beraria Gambrinus, spatiul urmand sa fie amenajat de Heineken si un investitor roman. Singurul spatiu comercial neinchiriat, dar pentru care se deruleaza negocieri avansate, este la etajul 6, unde ar fi urmat sa fie un restaurant cu o suprafata de circa 400 mp, pe acoperis.

"Ne-am indragostit de aceasta cladire de cand am intrat pe piata romaneasca la inceputul anilor 2000. Initial am dorit sa o pastram integral, dar degradarea avansata nu ne-a permis sa pastram decat fatada", spun reprezentantii Hercesa.

"Avand in vedere ca din constructia istorica am putut pastra doar fatada, iar restul cladirii am fost nevoiti sa o demolam din cauza degradarii, am dorit sa pastram autenticitatea. Asa ca am optat pentru o amenajare moderna a spatiului. Am pastrat intrarea originala, iar apoi am venit cu elemente moderne, cum ar fi scara metalica semi industriala din lobby. ", spune Mauricio Mesa Gomez, seful Hercesa.

Citeste si:

Seful Hercesa spune ca intr-un scenariu realist businessul de la Hotel Cismigiu va genera in primul an incasari de 1,5-1,8 mil. euro. Georgeta Grecu, directorul hotelului spune ca in primul an se asteapta la un grad de ocupare mediu de 50-55%.

Dezvoltatorul imobiliar spaniol Hercesa are in plan investitii si in alte cladiri istorice din centrul Capitalei, a spus, anterior, pentru wall-street.ro, Mauricio Mesa Gomez, directorul general al firmei in Romania.

Hercesa vrea sa multiplice proiectul Hotel Cismigiu: analizeaza 5 cladiri istorice pentru investitii

Hercesa vrea sa multiplice proiectul Hotel Cismigiu: analizeaza 5...

Seful Hercesa a mentionat ca in prezent sunt analizate 5 cladiri istorice din Capitala, iar pentru doua proprietati se poarta negocieri avansate. Modelul de business al investitiilor viitoare este insa diferit fata de Hotel Cismigiu.

Fotografiile au fost realizate de catre Mircea Dragos (fotografii-profesionale.ro).