Compania estimeaza ca in 2012 rata medie de neocupare a spatiilor de birouri din Bucuresti este de 14,4%, urmand sa se reduca la 12% in 2013 si la 9,8% in 2014, relateaza Mediafax.

"In pofida unei reduceri a dezvoltarilor speculative, activitatea ocupantilor are un efect limitat asupra erodarii surplusului de oferta deoarece continua sa renunte la spatiul in exces. Perspectivele economice slabe vor continua sa descurajeze ocupantii, insa procentul spatiilor vacante va incepe sa scada datorita expirarii unor contracte importante de inchiriere in 2013", apreciaza consultantii Cushman&Wakefield.

Comparativ cu alte piete din Europa Centrala si de Est, Bucurestiul sta mai bine la suprafata spatiilor de birouri neocupate in 2012 doar decat Budapesta - 26,3%. In rest, celelalte piete luate in calcul in studiu - Istanbul (8,8%), Moscova (11,5%), Praga (12,3%) ši Varsovia (9,3%) au mai putine birouri goale decat Bucurestiul.

Peste doi ani, Cushman&Wakefield estimeaza o imbunatatire a situatiei din Bucuresti fata de celelalte piete, astfel ca doar Istanbul va avea un grad de neocupare inferior celui din capitala Romaniei, respectiv de 7,3%. In Budapesta, desi se anticipeaza de asemenea o reducere a suprafetei de birouri goale, 22,9% din stoc va ramane fara chiriasi si in 2014. La Moscova, gradul de neocupare va scadea la 10,5% peste doi ani, in Praga se va mentine in jurul a 12,4%, iar in Varsovia va creste la 12,1%.

In ceea ce priveste proiectele noi livrate in urmatorii doi ani, suprafata totala finalizata in acest an se ridica potrivit companiei de consultanta imobiliara la 106.000 metri patrati, urmand sa creasca la 117.000 metri patrati in 2013. Pentru 2014, proiectele de birouri finalizate vor avea in total doar 53.000 metri patrati, circa jumatate fata de anii anteriori.

"Nivelul redus al dezvoltarilor speculative din perioada 2012-2014 va ajuta la restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta, mai ales ca imbunatatirea nivelului de spatii tranzactionate va incepe sa erodeze din suprafata existenta, la care se adauga si faptul ca multe cladiri demodate, vechi, au fost scoase din stoc", se arata in studiu.

Lucrurile pot sta si mai rau decat in Bucuresti cand vine vorba de dezvoltare de noi proiecte, astfel ca in Budapesta in acest an au fost finalizati 20.000 metri patrati de birouri, suprafata care va scadea la 12.000 metri patrati in 2013 si sa creasca din nou in 2014, la 35.000 metri patrati.

Citeste si:

In Praga, birourile livrate totalizeaza 100.000 metri patrati in 2012, 86.000 metri patrati in 2013 ši 100.000 metri patrati in 2014. Istanbul (226.000 mp in 2012, 245.000 mp in 2014), Moscova (526.000 mp, 450.000 mp, respectiv 600 mp) si Varsovia (236.000 mp, 305.000 mp ši 179.000 mp) sunt pe departe pietele din Europa Centrala si de Est preferate de dezvoltatorii de birouri in urmatorii doi ani.

In acelasi timp, analistii imobiliari estimeaza ca pe termen scurt nivelul chiriei se va stabiliza, continuand sa fie influentata de pachetele de facilitati oferite de proprietari, care includ perioade de chirii gratuite si contributii la amenajarea spatiilor.

"Dar cum cererea isi revine, iar spatiile de calitate sunt usor absorbite, facilitatile se vor diminua, iar chiriile in zonele centrale vor avea o crestere", considera autorii studiului.

In prezent chiria medie este estimata la 19 euro/mp/luna, cu un avans de pana la 19,2 euro/mp/luna in 2013 si la 19,7 euro/mp/luna in 2014.

Chiriile din Bucuresti sunt cele mai reduse din tarile din Europa Centrala si de Est analizate in studiu, in Budapesta si Praga birourile fiind inchiriate in medie cu 21 euro/mp/luna, in Varsovia cu 26 euro/mp/luna, in Istanbul cu 44 dolari/mp/luna (circa 33 euro/mp/luna), iar in Moscova cu 1.150 dolari/mp/an (circa 73 euro/mp/luna).

Nici pentru celelalte piete analizate nu sunt anticipate modificari importante ale chiriei pana in 2014. In aceste conditii Bucurestiul se va mentine printre cele mai ieftine capitale din Europa Centrala si de Est din acest punct de vedere.