Coldwell Banker si-a mentinut si in 2012 pozitia de lider al pietei de consultanta, chiar daca businessul a scazut usor, cu circa 10%, in special ca urmare a scaderii vanzarilor de locuinte vechi. Astfel, firma a inregistrat afaceri de circa 4,5 mil. euro in 2012, potrivit estimarilor companiei.

In zona de corporate, compania a avut anul trecut afaceri similare cu cele din 2011, de peste 11 milioane lei, iar scaderea businessului a fost determinata in special ca urmare diminuarii incasarilor din rezidential. „Pe rezidential am avut o scadere de circa 20-30% ca urmare a evolutiei negative de pe piata veche”, a declarat Valentin Ilie.

Pentru 2013 Valentin Ilie se asteapta cel putin la aceleasi rezultate ca in 2012, insa strategia companiei poate duce si la o crestere a afacerilor.

Astfel, pentru 2013, Valentin Ilie vrea sa isi creasca portofoliul de proiecte rezidentiale noi al companiei, dupa ce anul trecut a inceput sa se ocupe de Rose Garden si Felicity, proiecte dezvoltate de GTC, dar si de Alia Apartments, proiect aflat in insolventa. In Alia Apartments, Coldwell Banker a reusit sa incheie 52 de tranzactii, de inchiriere si vanzare, in circa 6 luni, in prezent mai fiind disponibile circa 25 de unitati. Si in Rose Garden, compania a vandut in primele 5 luni de la preluarea proiectului circa 50 de unitati locative.

Anul trecut compania s-a ocupat si de proiectul Green City, care in prezent nu mai este in portofoliul companiei.

In prezent, compania poarta discutii si pentru alte proiecte pe rezidential.

Compania isi propune, insa, sa recupereze si declinul de pe piata veche. Inceputul de an a fost destul de dinamic pe segmentul rezidential, potrivit lui Ilie. Totusi, piata rezidentiala este inca tributara programului guvernamental Prima Casa, care va mai functiona sigur doar pana la finalizarea banilor din plafonul actual de garantii. Dupa epuizarea fondurilor deja alocate soarta programului este inca incerta, avand in vedere ca Guvernul doreste realizarea unui nou program destinat locuintelor noi.

Coldwell Banker pregateste insa pentru acest an un produs propriu de creditare, in colaborare cu o banca. Intelegerea cu banca nu este inca semnata, insa discutiile sunt avansate. Produsul de creditare al Coldwell Banker isi propune sa aduca conditii foarte bune ca avans si dobanda.

Citeste si:

Prin acest produs, compania ar putea sa recupereze scaderea din rezidential de anul trecut.

Tot in acest an compania si-a propus sa castige cateva contracte de management in special pentru proiecte de retail din tara si din Bucuresti.

Activitatea Coldwell Banker se imparte, in linii mari, intre rezidential, property management si consultanta pentru active distressed, zonele de unde vine majoritatea incasarilor.

Departamentul de property management al Coldwell Banker detine cea mai mare pondere in veniturile companiei. Coldwell Banker ofera servicii de administrare pentru toti clientii sai, care includ si optimizari de portofolii, relocari si inchirieri de spatii. Cel mai mare client pe aceasta zona este Romtelecom, existand insa si alti clienti de mari dimensiuni, precum reteaua uneia dintre cele mai importante banci pe plan local sau active ale unor companii al caror principal domeniu de activitate nu este in real estate

Pe segmentul rezidential, Coldwell Banker detine 45 de sucursale, dintre care 15 in Bucuresti. sucursalele din provincie sunt de fapt birouri locale, acestea oferind suport logistic pentru implementarea si desfasurarea activitatilor de pe segmentul de property management, consultanta pentru activele imobiliare distressed sau retail. strict pe zona rezidentiala, Coldwell Banke rsi-a dezvoltat prezenta pe segmentul de ansambluri rezidentiale noi, fiind in 2012 agent exclusiv si project manager pentru FeliCity si Rose Garden (GTC Romania), Green City (contract incheiat la 1 ianuarie 2013), Linda Residence, Nordia si alte proiecte de dimensiuni mai mici.

Pe segmentul de retail, Coldwell Banker a oferit consultanta pentru proiecte comerciale aflate in faza de pipeline si a caror demarare nu a fost inca stabilita si pentru inchirierea de spatii comerciale stradale. In plus, compania administreaza City Mall si mai multe centre comerciale de dimensiuni mici din tara.

Consultanta oferita proprietarilor de active imobiliare aflate in distressed a capatat o pondere mult mai mare in activitatea companiei in 2012. Coldwell lucreaza cu cele mai mari banci din Romania pentru identificarea si implementarea de solutii in ceea ce priveste optimizarea portofoliilor de finantari acordate in zona imobiliara (inclusiv evaluari sau reevaluari) si pentru administrarea si vanzarea activelor intrate in insolventa sau luate in plata. In plus, pe acest segment exista si o continuitate, compania ramand consultant pe unele proiecte care au iesit din insolventa sau au fost preluate de altii investitori, cum este si cazul City Mall.