Casa este situata in zona istorica a orasului Baltimore, Bolton Hill, si a fost inchiriata de Fitzgerald intre anii 1933 si 1936, cand sotia acestuia, Zelda, a fost internata intr-o clinica de boli mintale din apropiere.

Casa are patru dormitoare spatioase, balcoane la ambele etaje si o gradina privata. O placuta albastra montata pe fatada casei informeaza trecatorii ca acolo a locuit celebrul scriitor.

Pretul cu care este scoasa la vanzare aceasta casa este considerat de experti unul scazut, dar in acord cu cele practicate in zona.

Inainte de aceasta locuinta, scriitorul inchiriase o alta, numita La Paix, din mai 1932 pana in noiembrie 1933, insa a fost fortat sa se mute, cand casa a fost distrusa de un incendiu provocat de sotia lui, in iunie 1933.

In casa care este scoasa la vanzare, Fitzgerald a locuit cu fiica lui adolescenta, Scottie, in timp ce sotia il vizita, insotita de o asistenta medicala, o data la cateva saptamani.

In aceasta perioada turbulenta, Fitzgerald, dependent de alcool inca din perioada de studentie, a consumat cantitati mari de alcool si s-a confruntat cu ceea ce se numeste "blocajul scriitorului". In ciuda circumstantelor, a reusit insa sa continue sa scrie.

Cel de-al patrulea sau roman, "Blandetea noptii", a fost inceput in 1925, in timp ce el si Zelda locuiau in Franta, si a fost incheiat cat a locuit in aceasta casa care este scoasa la vanzare.

Romanul prezinta povestea lui Dick Diver, un tanar psihiatru a carui viata este distrusa de o pacienta ce-i devine sotie, Nicole, care sufera de o boala mintala. Acesta a fost cel mai important roman al sau de la celebrul "Marele Gatsby/The Great Gatsby".

Citeste si:

Publicat in aprilie 1934, s-a vandut initial in 13.000 de copii si a fost criticat de specialistii in domeniu, dar in prezent este considerat una dintre cele mai importante opere ale sale.

Francis Scott Fitzgerald (1896 - 1940) s-a nascut in St. Paul, Minnesota. A publicat primul roman, "This Side of Paradise" ("Dincoace de paradis", Polirom, 2005) in 1920, an in care s-a casatorit cu Zelda Sayre, ea insasi scriitoare. S-a bucurat de la bun inceput de o imensa popularitate, dar si de recunoastere critica, fiind considerat unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai "generatiei pierdute".

Capodopera sa, "The Great Gatsby" (Marele Gatsby, Polirom, 2002, 2007, 2011) a aparut in anul 1925.

Urmatorul mare roman, "Tender Is the Night" ("Blandetea noptii", Polirom, 2001, 2009), a fost publicat in 1934.

In 1999, suplimentul literar al ziarului The Washington Post a declarat "Marele Gatsby" drept al doilea mare roman in limba engleza al secolului XX, dupa "Ulise" de James Joyce. F

itzgerald a mai scris "The Beautiful and Damned" ("Cei frumosi si blestemati", 1922, Polirom, 2008) si "The Love of the Last Tycoon" ("Dragostea ultimului magnat", publicat postum in 1941).

Este autorul mai multor volume de povestiri, printre care "Tales of the Jazz Age" ("Povestiri din epoca jazzului", 1922), "All the Sad Young Men" ("Toti acesti tineri tristi", 1926), "Babylon Revisited and Other Stories" (publicat in 1960 si tradus in colectia "Biblioteca Polirom" cu titlul "Un diamant cat Hotelul Ritz si alte povestiri", 2006).

La editura rmaneasca Polirom a mai aparut si volumul de povestiri "Strania poveste a lui Banjamin Button si alte intimplari din epoca jazzului" (2009), a carui ecranizare a fost distinsa cu trei premii Oscar, trei premii BAFTA si a obtinut cinci nominalizari la Globul de Aur.