Impact Developer&Contractor (IMP) vrea sa inceapa dezvoltarea celei de-a doua etape a proiectului Greenfield din zona Baneasa, constand intr-o suprafata construita desfasurata de 25.000 metri patrati de locuinte "multifamiliale", o zona de agrement si un parc de 38.000 metri patrati.
Prezentarea si aprobarea directiei planului de dezvoltare pentru etapa a doua a proiectului din Greenfield va fi discutata in AGA, programata pentru 29 martie, se mentioneaza in convocatorul transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Stefan Gheorghiu, managing director al companiei, a mentionat ca proiectul va fi construit intr-o perioada de trei ani, de la obtinerea tuturor autorizatiilor si a avizelor. El nu a oferit detalii legate de proiect, scrie Mediafax.

La aceeasi data este convocata si o adunare extraordinara a actionarilor, unde se va discuta, printre altele, aprobarea restructurarii a trei credite, inclusiv garantiile, obtinute de Impact de la Banca Romaneasca si Piraeus Bank, in 2007, respectiv 2006.

Impact, companie fondata de omul de afaceri Dan Ioan Popp, a dezvoltat pana in prezent circa 2.000 de locuinte pe piata locala, cel mai mare proiect al companiei fiind ansamblul rezidential Greenfield din zona Baneasa, unde au fost realizate circa 750 de apartamente si in care compania mai detine teren pentru 3.000-4.000 de unitati.

Compania a anuntat saptamana trecuta ca a vandut 100 de locuinte si ca a realizat veni¬turi de 28,1 milioane de lei si pierderi de 38,8 milioane de lei, conform stan¬dardelor IFRS.

Valoarea locuintelor si a loturilor de teren contractate in 2012 a fost cu 15% mai mare decat in 2011, insumand 31,6 milioane lei, dintr-un portofoliu total de terenuri si constructii de peste 370 milioane lei. In afara vanzarilor de locuinte si loturi de teren, Impact a avut si venituri provenite din valorificarea stocurilor si activelor mobile fara miscare, in suma de aproximativ un milion de lei, se arata intr-un comunicat al dezvoltatorului imobiliar.

"In a doua jumatate a anului 2012 am revizuit intreaga strategie de valorificare a portofoliului (...). Ne-am propus pentru 2013 o crestere cu circa 360% a suprafetelor de loturi tranzactionate si o crestere cu circa 27% a vanzarilor de locuinte", a declarat in comunicat Stefan Gheorgiu, managing director al companiei.

Cel mai mare actionar al companiei este Dan Ioan Popp, cu 16,5% din titluri. In actionariat se regaseste si compania de administrare a investitiilor East Capital, care detine prin firma Salink Limited, din Cipru un pachet de 10,1% din actiuni si Adrian Andrici, cu 10,69%.

Mai multe fonduri de investitii straine au cumparat in ultimii ani pachete de actiuni de la Popp si controleaza impreuna peste 50% din actiuni, astfel ca pot sa-si impuna strategia de conducere a firmei.

Actiunile Impact, listate la BVB, au fost tranzactionate vineri la 0,136 lei/ unitate. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei este de 26,9 milioane lei (6,14 milioane euro).


Sursa foto: www.greenfieldresidence.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri