Andrei Uleia (foto mijloc), Cristina Chelarescu (stanga) si Traian Bompa (dreapta) au fost premiati recent intr-un concurs international de arhitectura in Grecia. wall-street.ro a discutat cu cei trei despre semnificatia acestor premii internationale, dar si despre evolutia “pietei” din Romania, in contextul in care numarul proiectelor noi este mult redus.
Andrei Uleia este fondatorul DaSein arhitectura urbana si gestiuneaza activitatea biroului ca executiv si director de design. DaSein este cunoscuta pentru proiectul imobiliar Upground, cea mai mare tranzactie de pe piata locala, fiind cumparat in 2008 pentru 340 mil. euro.

Cristina Chelarescu si Traian Bompa sunt o echipa de arhitecti cu sediul la Paris. Incepand din 2007 au fost implicati in diverse proiecte si concursuri internationale alaturi de arhitecti romani si francezi.

Cum arata acum "piata" in Romania? “In Romania “piata”este fix asa cum se scrie: intre ghilimele. Mult diferita fata de perioada de dinainte de 2008. Si un foarte bun prilej pentru companii de a se reinventa si de a-si optimiza procesele si imbunatati serviciile. Pentru DaSein reprezinta o mare oportunitate”, spune Andrei Uleia pentru wall-street.ro.

Arhitectul spune ca din schimbarile pietei in criza a gasit timpul “pentru a ne descoperi placerea de a participa la concursuri, pentru a ne imbunatati abilitatile si asa am cautat noi piete: de exemplu in acest moment am finalizat proiectul pentru o clinica de chirurgie plastica in Bangalore ( India) si urmeaza un centru de dializa”.

“Este grozav sa iti schimbi sistemul de referinta”, a adaugat Andrei Uleia.

In zona programelor publice, aceasta competitie internationala din Grecia, care presupunea proiectarea unui muzeu de antichitati submarine si o strategie de dezvoltare pentru o parte zona portului Pireu, este prima la care participa.

“In Romania am mai participat la cea organizata pentru extinderea BCU Cluj ( in 2011). Din zona corporate primim constant invitatii de participare la concursuri de concepte. Si pana acum avem o rata de succes de 50%”, mai spune Uleia.

DaSein, biroul de arhitectura fondat de Uleia este cunoscut pentru proiectul imobiliar Upground din Capitala, cel mai scump proiect imobiliar tranzactionat in Romania ( vandut in 2008 cu 340 mil. euro), cu o suprafata de 250.000 mp.

Cei trei arhitecti au luat premiul al doilea la concursul din Grecia, marele castigator fiind un proiect realizat de un grup de arhitecti greci.

Ce inseamna un astfel de premiu international pentru un arhitect?

“In practica de arhitectura se considera ca este inainte de toate o recunoastere a creativitatii”, spune Cristina Chelarescu, adaugand ca in egala masura este o modalitate de a masura si recompensa nivelul de performanta atins prin organizarea foarte buna a echipei si prin abordarea coerenta din punct de vedere functional, structural, estetic si economic a temei date.

De ce sunt importante aceste concursuri internationale pentru un arhitect? “Varietatea si complexitatea temelor concursurilor de arhitectura este cu mult mai mare decat a celor intalnite in practica de birou”, spune Traian Bompa.

Uleia completeaza ca aceste evenimente internationale reprezinta si oportunitatea sa iti largesti orizontul de cunoastere si de a creste ca profesionist.

Ce presupune un proiect ca cel realizat pentru concursul din Grecia?

Cristina Chelarescu spune ca tema proiectului a fost una complexa, o data pentru ca a reprezentat o interventie pe o structura existenta si apoi pentru ca e vorba de o cladire importanta, un reper al portului Pireu cu o istorie de aproape 100 de ani. Crearea unui spatiu pentru expunerea unor obiecte definitorii pentru o cultura atat de puternica cum este cea greaca, intr-un cadru atat de neobisnuit ca portul Pireu a necesitat o documentare riguroasa. Fiind vorba de o tema foarte complexa a fost nevoie de un numar mai mare ca de obicei de piese desenate / panouri care sa detalieze solutia aleasa.

“S-a lucrat aproape trei luni de zile, cu o intensitate mai mare in ultimele saptamani asa cum se intampla in general la proiectele de arhitectura”, spune Chelarescu.

Concursul a avut de fapt o tema dubla, realizarea unui Muzeu pentru antichitati submarine si propunerea unei strategii de dezvoltare a unei portiuni din portul Pireu intr-o zona culturala si artistica care sa creeze o zona de interes atat pentru locuitorii orasului cat si pentru turistii care tranziteaza portul. Acest lucru a implicat o abordare simultana la doua scari diferite, una a muzeului si una a intregii zone astfel incat solutia propusa sa fie coerenta si sa raspunda la toate cerintele, a adaugat Cristina Chelarescu.

Traian Bompa a adaugat ca o provocare a venit si din faptul ca proiectul muzeului era o conversie a unui spatiu industrial, un siloz, construit in anii treizeci, acum inactiv . Fiind vorba de o interventie pe o structura existenta, mai ales una atat de complexa cum este aceea a unui depozit de cereale, am gasit utila o abordare precauta atat la nivel functional, dar mai ales la nivel structural.

O provocare a fost si organizarea echipei deoarece doi dintre membrii echipei Traian Bompa si Cristina Chelarescu lucreaza la Paris iar Andrei Uleia coordoneaza DaSein la Bucuresti. “O colaborare la distanta poate parea greu de gestionat dar internetul pune la dispozitie nenumarate mijloace de comunicare iar beneficiile unor viziuni diferite, mai ales in cazul unei abordari creative, sunt mult mai importante”, spune Cristina Chelarescu.

In portofoliul DaSein sunt incluse programe de retail ( adidas Romania, OTP Bank) , cladiri si showroom-uri industriale ( Alinso, Opel ), facilitati sportive ( Academia de Cricket , Worldclass), centre de asistenta medicala ( Euroclinic, Academica, Wellman Plastic Surgery Hospital), cladiri de birouri ( B.O.B si B. O. C.), cladiri rezidentiale (Upground), sedii corporate ( Nestle, Eureko, G4S, HP, Honeywell) , cladiri de invatamant privat, dar si planuri de dezvoltare ( Master Plan) pentru proprietati totalizand mai mult de 300 ha ca suprafata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri