Spre deosebire de segmentul apartamentelor, unde in ultimii cinci ani au avut loc scaderi si de peste 50% la nivel de oras, ieftinirile consemnate pe segmentul case-vile au fost ceva mai temperate. Portalul Imobiliare.ro a realizat un top al celor mai mari scaderi de pret pe acest segment al pietei rezidentiale.

Analiza ia in calcul preturile medii solicitate pentru casele si vilele din cinci mari orase ale tarii, in trei momente-cheie: februarie 2008, februarie 2012 si februarie 2013.

1. Constanta: Dintre centrele urbane analizate, orasul de la malul marii ocupa primul loc in clasamentul ieftinirilor. In decurs de cinci ani, pretul mediu solicitat pentru case si vile s-a diminuat cu 42,8%, de la 1.504 euro pe metru patrat, in februarie 2008, pana la 860 de euro pe metru patrat, in februarie 2013. Tot in Constanta a avut loc si cel mai mare declin al preturilor pe parcursul lui 2012. Astfel, pretentiile proprietarilor au scazut cu 6,4%, de la o medie de 919 euro pe metru patrat in februarie anul trecut.

2. Brasov: In orasul de la poalele Tampei, preturile caselor au scazut cu 39,6% in ultimii cinci ani, de la o valoare medie de 1.410 euro pe metru patrat valabila in februarie 2008. Pretul solicitat la ora actuala – de 852 de euro pe metru patrat – este cu 2,3% mai mic decat cel din perioada similara a anului trecut, respectiv 872 de euro pe metru patrat.

Citeste si:

3. Timisoara: In orasul de pe Bega, vilele s-au ieftinit cu 37,8% in intervalul februarie 2008-februarie 2013, incepand de la nivelul de 1.320 de euro pe metru patrat. In prezent, proprietarii de pe acest segment solicita, in medie, o suma de 821 de euro pe metru patrat. Acest pret este cu 2,1% mai mic decat cel practicat la inceputul lui 2012, adica 839 de euro pe metru patrat util.

4. Bucuresti: Capitala se situeaza pe locul al patrulea in clasamentul realizat de www.imobiliare.ro. Aici, casele si vilele s-au ieftinit cu 36% din 2008 incoace, de la o valoare de 1.718 euro pe metru patrat. La ora actuala, pretul mediu solicitat de proprietarii de case si vile este de 1.099 de euro pe metru patrat; aceasta suma este egala cu pretul mediu solicitat in luna februarie pentru apartamentele vechi si noi din Capitala. Bucurestiul este, in prezent, singurul mare oras al tarii in care preturile caselor se mentin peste valoarea de 1.000 de euro pe metru patrat - in conditiile in care, inainte de izbucnirea crizei, toate cele cinci orase analizate se incadrau in aceasta categorie. Pe parcursul anului trecut, declinul consemnat de vilele din Capitala a fost de 3,4%, pornind de la un nivel de 1.138 de euro valabil in februarie 2012.

5. Cluj-Napoca: Orasul din inima Transilvaniei a fost cel mai putin marcat de recesiune in ceea ce priveste evolutia preturilor caselor. Dintre toate centrele urbane analizate, Cluj-Napoca este singurul care a consemnat, in ultimii cinci ani, un declin mai mic de 30%. Mai exact, preturile pe acest segment s-au diminuat cu 28,7% intre februarie 2008 si februarie 2013. Pretul mediu cerut la ora actuala de catre proprietari este de 941 de euro pe metru patrat, fata de valoarea de 1.320 de euro valabila la inceputul lui 2008. Clujul a consemnat, totodata, si cea mai mica rata de ieftinire la case si vile pe parcursul anului trecut: scaderea de 0,7%, de la un nivel de 948 de euro pe metru patrat, a fost aproape insesizabila.

Lansat in ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul portal imobiliar din Romania.