Grupul austriac Immofinanz se va lista la Bursa din Varsovia din luna mai, compania detinand pe piata poloneza de doua ori mai putine proiecte decat in Romania, dar cu o valoare comparabila cu investitiile de pe piata romaneasca, evaluate la peste un miliard de euro.
"Probabil toate actiunile Immofinanz vor fi listate pe piata principala a Bursei din Varsovia, incepand cu 7 mai. Acest pas reprezinta o asa-zisa «dubla listare tehnica" care acopera toate actiunile emise. Immofinanz va fi tranzactionata astfel pe doua dintre cele mai mari burse din Europa Centrala si de Est, Viena si Varsovia. Listarea nu va implica emisiunea de noi actiuni", se arata intr-un comunicat al companiei austriace de investitii, citat de Mediafax.

Reprezentantii Immofinanz spun ca listarea va permite companiei sa-si extinda "cercul de potentiali investitori".

"Suntem acum pe radarul unor noi investitori mari, si investorii institutionali importanti vor avea o oportunitate suplimentara sa-si creasca detinerile in Immofinanz. De exemplu, fondurile de pensii poloneze nu pot sa investeasca mai mult de 5% din activele pe care le administreaza in plasamente pe burse din alte state. Listarea de la Varsovia va elimina aceasta restrictie pentru compania noastra", a explicat Eduard Zehetner, directorul executiv al Immofinanz Group.

In opinia sa, masura ar trebui sa conduca si la cresterea lichiditatii actiunilor companiei.

Un studiu realizat in 2012 arata ca investitorii institutionali polonezi detin aproximativ 3% din actiunile Immofinanz.

Grupul detine in Romania 88 de proiecte (17 investitii finalizate, 59 de proiecte in curs de analiza si 12 in dezvoltare), cu o valoare de 1,021 miliarde euro (660,5 milioane euro investitiile finalizate, 38,5 milioane euro proiecte in curs de dezvoltare si 322,4 milioane euro proiecte in analiza). Portofoliul curent de investitii din Romania cuprinde 9 cladiri de birouri (13,2% din portofoliul total), 5 proiecte de retail (9,4% din total) si 3 centre logistice (3% din total). Proprietatile Immofinanz Group in Romania reprezinta 9,7% din portofoliul total al companiei.
Printre proiectele finalizate detinute de Immoeast in Romania se numara Polus Center Cluj-Napoca, Maritimo Center Constanta, Gold Plaza Baia Mare , S-Park, Iride Business Park, Bucharest Corporate Center, Victoria Park pe birouri.

In Polonia, Immofinanz detine doar 38 de proprietati, dar a caror valoare este aproape cat a celor din Romania (996,9 milioane de euro). Proiectele finalizate din Polonia sunt evaluate la 937,3 milioane de euro, fata de 660,5 milioane de euro cele din Romania.

Pe de alta parte, compania are in Polonia in analiza proiecte cu o valoare de 17,6 milioane de euro, fata de 322,4 milioane de euro in Romania. Proprietatile Immofinanz Group in Polonia reprezinta 9,5% din portofoliul total al companiei.

Immofinanz a fost listata la Bursa de la Viena in anul 1996, iar cei mai mari actionari, care detin participatii de peste 5%, sunt Fries Group si JPMorgan, restul actiunilor fiind distribuite la diversi actionari cu detineri mai mici. Cumulat, fondurile de pensii austriece controleaza 41% din capitalul Immofinanz si investitorii institutionali circa 48%. Cei mai multi dintre investitorii institutionali sunt localizatti in Austria (15,16%), America de Nord (7,94%), Marea Britanie (4,07%), Olanda (3,8%) si Polonia (2,67%).

Piata principala a bursei poloneze are listate 438 de companii cu o valoare de piata totala de peste 168 miliarde euro.

Pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti sunt listate 80 de companii cu o capitalizare totala 23,6 miliarde euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri